În urma cercetărilor și probelor administrate, polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a tânărului de 20 de ani, din Cormaia, care în timp ce conducea o motocicletă de teren pe o stradă, a surprins și accidentat o fetiță de 10 ani, din localitate care circula în calitate de pieton. Fetița în vârstă de aproximativ 10 ani a fost găsită inconștientă cu respirație prezenta un traumatism cranian cerebral sever. A fost intubata la fața locului și transportată cu elicopterul SMURD la o clinică de specialitate din municipiul Târgu Mureș.
Actualitate
Acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul neînmatriculat și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
În prezent, acesta se află in arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive. Polițiștii din Sângeorz-Băi continuă cercetările în acest caz.