Astăzi, 12 decembrie, în jurul orei 04.30, polițiștii rutieri din Năsăud au intervenit pentru efectuarea de verificări, ca urmare a producerii unui accident rutier pe Drumul Național 17C. Din primele date, o femeie de 52 de ani, din Vișeu de Sus, județul Maramureș, în timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers spre Maramureș, într-o curbă a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu o remorcă ce staționa în afara părții carosabile.
Actualitate
Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto și a două pasagere din autoturismul condus de aceasta. Femeia de 52 de ani a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, a informat IPJ BN.
Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările în care a avut loc evenimentul.
Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe raza localității Telciu.
***
Echipajele de intervenție au găsit la locul solicitării trei victime de sex feminin, conștiente, cooperante, ieșite pe cont propriu din autoturism. Potrivit ISU BN, după stabilizare - două victime prezentau traumatisme craniene și faciale, iar cea de a treia suspiciune de fractură membru inferior - au fost transportate la CPU Năsăud de către echipajele SMURD și SAJ Bistrița-Nasaud.
Pompierii militari năsăudeni au asigurat masurile specifice de apărare împotriva incendiilor, respectiv sablarea carosabilului pentru reluarea circulației în condiții de siguranță.