Actualitate
Doliu într-o familie din localitatea Stupini, comuna Sânmihaiu de Câmpie, după ce un tânăr şi-a pierdut viaţa într-un accident feroviar.
Tragicul eveniment s-a petrecut luni dimineaţa, la Chiuro, în provincia Sondrio.
„Un TIR a intrat în coliziune cu un alt autovehicul şi a fost proiectat pe calea ferată, care se afla foarte aproape de partea carosabilă. După ce şoferul, de naţionalitate română, a coborât pentru a constata daunele, un tren a lovit autocamionul, strivindu-l pe acesta, dar şi pe un martor al accidentului. La sosirea echipajului de salvare, s-a constatat că cei doi prezentau leziuni incompatibile cu viaţa”, se arată într-o ştire postată pe site-ul www.romaniinitalia.net.
Ulterior, s-a aflat că şoferul de tir care a decedat are 34 de ani şi este necăsătorit. Era plecat la muncă în Italia împreună cu ceilalţi doi fraţi ai săi. Înmormântarea tânărului va avea loc duminică, în satul natal.