Uniforma de liceu - de 100 de ani!

Eu mi-am păstrat pe timp și în suflet - Uniforma de Licean de 100 de ani! Am pus-o cu amintiri și timp în loc de naftalină în podul astral al lumii ce dă spre Domnul Stelelor. Aceasta spre a avea un Orizont Deschis - mereu. Și Zborul Interplanetar Viitor - aproape.

Suntem în Mileniul 3. Ne întâlnim, deseori, cu foștii colegi de liceu, rebreniști faimoși -spre a mai frunzări și a ne mai uita din anii înscriși în calendar. Și în tablourile de absolvire de atunci. Și de atunci și de acum și de mâine. Dar cine sunt acei adolescenți, liceeni - de atunci - plini de idei și zboruri misterioase?

Ale cui sunt acele Chipuri din fotografii, acele Uniforme parcă de Uriași?! Și ce fel de viitoare nume - numere matricole poartă pe ele?!

O reverență de suflet - foștilor și actualilor profesori ai Liceului Timpului!

Noi am fost ”Elev al Soarelui” - cu numărul 952. Cred și acum că înțelegerea cu ghizii astrali, spirituali, era cu încetinirea Timpului până la anulare. Au trecut anii - parcă 100 ca niște aștri strălucitori peste Oraș și peste Liceul Tinereții noastre, a tuturor.

Scriu aceste gânduri-răscoliri, la 33 de ani în contorul vieților noastre - pentru toți elevii și profesorii - Liceul Evanghelic, Liceul numărul 1, Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” - ce au împlinit, împreună, cu toții - matusalemică vârstă de 100 de ani! La mulți ani iubiții noștri!

Dar parcă aș mai tăia din zerourile de lângă cifra 3 - căreia așa îmbrăcată în Uniforma de Vise am senzația că de la absolvire nu au trecut decât 3 ani fabuloși sau poate la scara temporală a Universului 300 sau 3000 de ani. Aproape cât o Lume, cât o Veșnicie, cât un Cer Drept plin de zbor-visat tot timpul în băncile visului și ale Viitorului Înstelat! Nu știu câți dintre domniile voastre v-ați păstrat Uniforma de Licean?! De îndrăgostiții Veșnici, de Iubire de Oameni și de Stele ce au semn al Iubirii Cristice?!

Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” din Bistrița a împlinit 100 de ani! Sașii și Românii au adus și la Bistrița - Lumina Culturii, Științei și Civilizației Universale!

Îi trimit un Poem, ce alceva îi poate trimite un fost elev rebrenist - destinat de Stele să lucreze cu Cuvântul - adică să îmbrace peste Uniforma de Licean, Uniforma de Poet! Poate se vor gândi să îl inscripționeze pe un panou al eternității în curtea Timpului și a Liceului! Pentru aniversarea a următorilor 100 de ani!

Liceul

O amintire vine şi ne-ntreabă,

Ce fortăreaţă Albă-a Luminii

Stăruie-n legende?

Ea are trepte multe,

Pe ele,

Elevii Stelelor şi-a Lunii,

Profesorii şi noi

Scriem Extemporale,

Ne minunăm de ora 8

Când coridoarele învie

Şi plopii par înalţi cât Cerul,

Aşa în uniformă de adolescent,

Iubirea rămâne, mereu, trează !

Ce a rămas în mine, ce a plecat ?

Într-un penar ascuns, îmi ard tristeţea,

Dar n-am uitat,

Surâd de bucurie,

Am să înalţ

Oraş de Soare,

Simplu, matematic: şi măreţ,

Când Cosmic, Timpul,

Chiar el trece şi se-ntreabă

În Zbor, la un Liceu cu

Zeii-mi sufleteşti!