„A fost o lovitură de stat.”

Academician Eugen Mihăescu (2017)

„În decembrie 1989 s-a răsturnat o dictatură, dar la putere au rămas tot ei.! ”

Octav Bjoza, președintele Asociației

Foștilor Deținuți Politici (2017)

Propunerea mea se referă, așadar, la acel act îngrozitor care s-a întâmplat în finalul lui decembrie 1989.

Într-o istorie adevărată a României contemporane, ce a fost atunci se va numi (și se insistă deja, public) lovitură de stat.

O știți destul de bine: Împotrivirea colectivă a cunoscut și cunoaște forme diferite, de mai mică sau mai mare amploare: revoltă, grevă, răzmeriță, răscoală, revoluție, lovitură de stat.

Zăbovesc asupra a două momente, care, nu o dată, intenționat sunt lăsate să fie confundate. Încă de pe băncile școlii (mă refer la școala reală, nu la impostura de acum), se știa că REVOLUȚIA este un ansamblu de evenimente istorice care au loc când se impune o transformare radicală în societate; este o mișcare colectivă având ca scop cucerirea puterii politice într-un stat.

LOVITURA DE STAT înseamnă acțiune rapidă (!) care vizează răsturnarea regimului politic existent și preluarea prin forță a puterii.

În acel cumplit decembrie 1989 au fost mai întâi două momente de revoltă antidictatorială. Mai întâi a fost cea de la Iași și despre care nu se spune nimic, decât că sunt două lespezi de marmură , una în Copou și alta pe zidul hotelului „Continental” din Iași, potrivit cărora reiese că pe 4 dec. 1989 în Piața Unirii s-a manifestat împotriva regimului Ceaușescu.

În anul acesta am aflat, la Iași, că în piața din fața hotelului „Continental”, până a nu veni comuniștii ieșeni la putere, era un bust al ministrului care, în 1924, a scos în ilegalitate existența (handicapatului, atunci) partid comunist român. Dar ieșenii… nu prea știu asta și, bineînțeles, nici de ce a dispărut bustul ministrului lor după ce au intrat în minunatul ev bolșevic. Oricum, nu-i așa? – Iașul e mult mai aproape de Moskova.

A fost apoi revolta de la Timișoara. Da, o mișcare ce putea deveni revoluție.

Dar a fost marginalizată, prin scenariul sângeros de la București.

A apărut deodată în prim-panul lumii românești o șleahtă de kaghebiști, în frunte cu incalificabilul ticălos Ion Iliescu și toate jigodiile din jurul său care, ani de zile, au maimuțărit apoi democrația (cică), în realitate, terfelind-o. Haideți, să nu-i uităm: Gelu Voican Voiculescu, generalii complotiști, Petre Roman, bestia de Silviu Brucan, „cârtița” securistă Virgil Măgureanu, otreapa de la televiziune (acel Teodor Brateș, principalul coordonator al zvonurilor lansate prin TVR), care a infestat cu știri nocive populația cutremurată despre postura uluitoare a dictatorului și despre teroriștii inventați. Să nu-i uităm pe scenariștii principali , „patriotul” Sergiu Nicolaescu, apoi (din păcate) „adjuncții” Ion Caramitru și măscăriciul Mircea Dinescu. Și a fost un Crăciun cu mii de nevinovați uciși la comanda puciului nemernic, acolo, în Capitală, și în țară.

Și uite-așa, de 29 de ani de atunci, un popor e umilit de către bandiți decidenți, escroci bălmăjind cuvinte precum „libertate”, „democrație”, un parlament ridicol, un guvern de trepăduși, un Cotroceni bălmăjit.

Aceeași Mărie, cu altă pălărie? Nu, o Mărie abjectă.

Haideți să ne respectăm sacrificații din decembrie 1989, și în acest fel, adică renunțând la cuvântul „revoluție”…