Căderea în păcat

Te văd,dar nu eşti tu...

Eşti diferit,sau poate nu.

Te cunoşteam cândva

Şi-ai rămas în mintea mea.

Îmi amintesc! Mi-ai vorbit recent,

Cu glasu-ţi dulce ,elocvent,

Dar,de-atunci...de când

Te-am auzit...imi esti în gând.

Nu pricep cum ai putut

Să te schimbi atât de mult?

Şi de ce ai vrut să-ţi furi

Sufletul?De ce vrei tu să înduri?

Nu-nţeleg nicicum...De ce

Ţi-ai tăiat tu pletele

Ştiinţei?Ce te-a urcat

Până-acolo în înalt!

Şi-ai căzut în gol,în jos

Către mediul infecţios,

Al celor ce nu ştiu

Dac-un om e mort sau viu!

Şi-ai căzut minte luminată

Peste altă lume,cu toată

Splendoarea,ce-ar putea să oftice

Chiar şi cel mai bun novice.

Într-o lume de nebuni

În care te afli acum,

Doar pe tine te priveşte

Atunci când pletele-ţi vor creşte,

Dacă vrei să mai revii

În lumea mea,in care şti

Să-ţi laşi pletele să-ţi crească,

Cu stiinta sa te-mbrobodeasca...

Doar atunci te-ntorci la mine!

Doar atunci îţi va fi bine...

Tu savant nepriceput

Întelege ce-ai pierdut!

Delir

Cine eşti? Si ce doreşti?

Ai venit ca să-mi răpeşti

Aerul care-l respir...

Şi viaţa prinsă de un fir.

De ce mă chinui?

Si nu mă laşi

Să-mi urmez ai vieţii paşi

Şi sufletul să mi-l descui.

Pleacă!Ce mai stai

La uşa mândrului rai?

Du-te!Fugi!Dispari odata!

Lasă-ma aici-necată,

De durerea dorului,

De amarul înăsprit...

Dar el ştie-n mintea lui

Că şi eu am de trăit!

Încă n-ai plecat?

Te du într-alt sat

Şi lasă-mă-n pace!

Ca-n faţa mea nu zace

Salvarea...Şi nu mai vine!

Ştiu că te-a trimis pe tine

Să mă iei şi să mă duci

Pe unde vezi şi unde-apuci...

El condor pasa

Acum simt!Condorul trece

Prin înaltul cerului,

Afară-i frig şi vântu-i rece

Ca suflarea clerului.

Tu condor!Pasăre măiastră

Prins într-a lumii glastră,

Tot străbaţi in lung şi-n lat

Cerul,de nori întunecat...

Simt că regăsesc în tine

Dragostea,dintr-ale mele vine.

Te rog,întoarce-te la mine!

Nu-mi lăsa sufletul să tot suspine...

Şi te văd, te-ndepărtezi...

Mă laşi baltă şi nu vezi!

Mă laşi prinsă-ntre amintiri,

Gânduri rele,dulci iubiri.

Vreau să îţi mărturisesc!

Vreau să îţi împărtăşesc

Dorinţa mea,ce arde

În gândurile mele calde...

As vrea să fiu un codru decât o strada

Să te-adăposteşti în mine,

Să simţi căldură-o grămadă!

Să ştiu că-ţi va fi bine...

Gata!Nu mai pot!

Mă amăgesc ...mă relaxez,

Capu-mi sună ca un clopot.

Iar încep să delirez!

Tu condor!Pasăre măiastră

Prins într-a lumii glastră,

Vino-napoi după sufletul meu

Şi fa-l pe-acesta prometeu...

Poartă-l mereu cu tine

Şi fă-l să se simta bine...

Drumul catre iad

Simt că plec,

Mă îndrept către iad

Pur şi simplu cad!

Mă duc in jos...

Pătrund cu paşii,încet

Spre abisul păcatului;

Un singur lucru am să-aştept:

Să ajung în mâna “lui”.

Ce amăgitor mai este

Acest inimaginabil drum!

Văd,în capăt se zăreşte

Doar un foc şi negrul fum.

Ce feţe dezamăgite

Au toţi cei care drumul mi-l urmează,

Ce feţe mohorâte

Prind ei in acestă fază...

Numai eu cobor încet

Şi ştiu că este corect

S-ajung aici

Printre diavolii voinici.

Cred şi-aprob:am meritat!

S-ajung aici?s-a-ntâmplat..

Şi e numai vina mea

C-am ajuns acum,aşa!

Gata...s-a terminat!

Am ajuns la capăt de linie

Că-i de rau , ca e de bine

Viaţa mi s-a disipat...

Paradis

Ochii tăi m-au ridicat

Până acolo în înalt...

Pot să spun că e de vis!

Este mândrul paradis.

Înca de când eram mica

Mintea-mi zburda fără frică

Şi ţinteam mai sus ,mai sus:

Când la soare,când la apus.

Ce privire aveai cândva...

Dură, aspră şi tăioasă,

Dar văzând eu faţa ta

Observ că-i aşa frumoasă!

Visez la paradis;

De fiecare dată

Câte-un ochi îmi e închis

Şi rămân în noapte cufundată.

Însa acum e diferit...

E un sentiment aparte!

Şi tu!Eşti greu de zărit!

Nu te văd...tu eşti departe...

Când îmi va fi cu putintă

Te-aduc sus dragă fiintă!

Vom fi impreună pe veci

În paradisul de aici.

Anomalia sufletului

Acum tot ce-mi doresc

E să-mi atingi obrajii

Imbibaţi de frigul năpraznic...

Doar atât.

Totul este atât de drastic,

Sau e doar mintea mea

Care-mi joacă feste

Din când in când...

Este toamnă rece afară,

La fel şi-n sufletul meu...

Care zi cu zi tot trece,

Pleacă tot mereu...

Şi nu ştie să se-ntoarcă,

Suflet muribund pătat,

Cu păcate pentru zece

Oameni fara gând.

Toamnă unde vrei

Iar a venit toamna...

Imbrăţişează-mă acum!

Suntem iar pe-acelasi drum

Şi-mi pun în cap marama.

M-acopăr să nu-mi zăreşti

Chipul lovit de-atât de mult chin

De durere şi suspin...

Uită-l!Vreau sa îmi zâmbeşti!

Doar zâmbetul tău ca Sfântul Soare,

Mă-ncălzeşte sufleteşte

Mă aprinde şi-mi sporeşte,

Energia-mbătătoare...

E toamnă afară...

E toamnă în sufletul meu

Şi amintirile îmi cad mereu

Precum frunzele în seară.

Ce copilă par în ochii tăi!

Aşa e? recunoaşte!Aşa e oare

Că sunt foarte visătoare?

Aşa rămân!de vrei,nu vrei...

Dar,ce-mi mai pasă acum?

Priveşte! a venit toamna

Şi eu mi-am pus în cap marama...

Suntem pe acelaşi drum!

Vecina fugara

E o fată bărbătoasă,

Înfipta şi viguroasă

Însă nu este serioasă.

Şi tot timpul o admir

Că ea spune glume-n şir

Şi se ceartă cu o creată

Tânară şi nătăfleaţă.

Ştiu că şcoală nu îi place

Şi găseşte-un mod de-a trage

Chiulul de pe la ore

Că afară-i cald şi soare.

Şi mai fuge prin oraş

Ţopăind ca un iepuraş.

Şi se-ntoarce numai seara

Şi îi place numai vara

Ca să umble tot hai-hui

Şi când s-o găseşti:

Ea nu-i!

Eu,nebunul,fata

“Ce-i aceea dragoste?”

S-a-ntrebat o pacoste

De nebun nedumerit,

Visator,nepregatit

“Ce inseamnă să iubeşti?

Ce inseamnă sa-mpleteşti

Două suflete curate

De iubire lin purtate?”

Săracul nebun striga

Si mereu el se-ntreba:

“Ce-i cu astă mar’ iubire?

Ce-i cu mândra fericire?”

Până ce-ntr-o zi

Soarta acestuia-i zâmbi,

Trimiţând în drumul lui

Pe mândra Fata-a Codrului.

Fata-ncet l-a învaţat,

L-a iubit si răsfăţat,

Până-n ziua-n care

Prin minune mare

Nebunul s-a dezmeticit!

Şi de dragoste-mpânzit,

Acesta tandru si duios,

Îi ceruse respectuos

Mâna Fetei Codrului

Mama condorului

Care-ncet a zămislit

Alt nebun nedumerit

Ca şi mine care scriu

Şi-apoi pun într-un sicriu

Poezii ce am creat

Şi cu timpul m-au mustrat!

Asa că ,le las îngropate

De-amintiri dulci îndopate...

Căci sunt fiica nebunului

Si a Fetei Codrului.

Suflet rătăcitor

Afară plouă-ncet,

In casă focul arde,

Eu poza-ţi strâng la piept

Şi merg mai departe.

Ma plimb pe holu’-ntunecat

Ca pe culoarul amintirilor.

Am mers un timp-acum am stat!

Şi văd miscarea codrilor,

Plimbaţi de vânt si legănati

Precum sentimentele mele,

Se lasă-n jos;Sunt dezveliţi

De frunze;rămân fără ele...

Of!De ce este aşa de trist?

De ce vremea mă apasă?

E-ntuneric,este greu

În casă...şi-n sufletul meu...

Văd în depărtare o făclie de lumină...

Se departe,se ascunde şi la mine n-o să vină.

Ce trist...De ce nu vrea?

Simt nevoia de lumină în inima mea!

A trecut;am rămas singură

In casuţa întunecată;

Sufletul îmi murmură

Şi mintea mi se-mbată.

Acum pătrund cu paşi discreţi

În “Camera memoriilor”.

Îţi las poza pe pereţi,

Mă las pradă amintirilor.

Mă întorc puţin,putin

Spre poza intunecata,

Fac un pas şi gându-i plin

Si inima-necata...

Sting lumânarea amărâtă

De focul roşu şi-arzător...

Sub poza ta eu stau plecată

Suflet rătăcitor!

Trenul-viaţa-destinul

Fiecare fragment de cale ferată

Reprezinta viaţa mea

Care ajunge de îndată

Spre sfârşit,pe undeva.

Trenul este fără îndoială

Destinul care oamenii conduce,

Dupa a mea socoteală

Spre o viaţă lucie,

Sau nu chiar...

Mai bine zis...

Viaţa fiecăruia este o loterie

În care norocul nimeni nu şi-l ştie.

Poţi să te-ndrepţi spre abis...

Poţi să te-ndrepţi spre înalt.

Pentru fiecare este scris,

Toţi au de jucat.

Dar,sa nu ne pierdem ideea,

Încep să aberez...

Viaţa este,vorba aceea

Ceva ce eu îmi creez!

Am mai spus şi-am să repet:

Fiecare fragment de cale ferată

Este sfârşitul spre care mă îndrept

Cu toată voinţa , de îndată;

Este viaţa agăţată de un fir,

Mereu cutreierată de încercări...

Lucru din care mă inspir

Şi mă îndrept către zări.

Eu şi ploaia

Probabil ploaia de afară

Mă închide atât de mult;

Şi sufletul eu mi-l deschid

Doar atunci când se presară

Lumina dulce-a Soarelui

Ce mă face să zâmbesc

Ca Gioconda...Nebunesc!

Ploaia e blocada sufletului,

Dar voi!netrebnici, îndrăzniţi

Să mă trageţi;mă-mbrânciţi,

Mă atacaţi şi mă jertfiţi

Pentru vina nimănui!

Dac-afară cerul plânge

Cu lacrimi acide şi reci;

Ploaie,Pământul îneci!

La fel şi mintea nea

S-a-necat uşor şi ea...

Sufletul meu desigur

Plânge după lumina păcii

După liniştea ce-l zăpăci

În zilele cu soare-n jur,

Care-l desfătau în tihnă...

Suflet neliniştit

De păcate stăpânit

Nu mai ai tu pic de-odihnă.

Şapte pacate

Primus:îmi iau muşchiul cardiac

Şi-l strâng în mână,

Apoi îl las să îşi revină;

Mă duc în faţa “lui” şi-i pun capac!

Secundus :mă tentează să-l torturez,

Însa îl mai joc pe degete,

Până ce-ajung să cedez.

Tertius:mă lasă puţin crispată,

Dar acest obstacol nu mă opreşte

Şi dorinţa de-al proiecta pe un perete creşte,

Îmi revin de-ndată...

Ajung repede la “cvarta-păcatul”

Ce-mi stârneşte o dorinţă nebună:

Îl pun cu capul în jos-atârnă,

Şi asmuţesc pe mine satul...

Printr-o cvintă majoră

Am trecut la cel mai nebun păcat:

În Cosmos l-am propulsat

Şi-l observ-încet coboară...

După ce-l recuperez

Trec fără nicio grijă,

Îl aprind şi-l pun pe-o tijă:

E al şaselea păcat.

“El seze pecado”

Vine din gândul nebunesc:

Sting flăcara şi-l ciuruiesc

Ca în “Desperado”.

Atenţie!Dacă vă gandiţi la altceva

Eu vă sfătuiesc aşa:

Nu e vorba de bărbaţi

Liberi sau însuraţi,

Ci e ghiozdanul meu

Ce-l dispreţuiesc mereu!

Sistem de redare inversă

Se pune discul amintirilor

Pe gramofonul mental:

Discul se învarte în direcţia memoriilor

Şi ne-ntoarcem în timp...

Se ascultă cu atenţie lanţul amintirilor

Şi se preiau doar informaţiile de bază.

Ţi-am zărit lumina ochilor

Şi m-au copleşit.

Revenind la ce e mai important,

Derulez din nou discul...

Am găsit şi am preluat

Amintirea cea mai captivantă:

Primul tău “Te iubesc!”

Ce mi l-ai adresat cu decenii în urmă.

Mi-aş dori acum şi eu să-ţi şoptesc,

Dar...te-am pierdut prin debaraua minţii.

Proces de purificare

Acum închid ochii

Şi-i dau frâu liber imaginaţiei:

Mă văd pe o stânca aşezată

Deasupra mării de pacate;

În spatele meu apare elementul purificator

Care-mi dă forţa să curăţ marea agitată.

Vine binecuvantarea mult asteptata si

M-arunc în jos...

Sunt în cădere liberă

Şi viaţa-mi trece prin faţa ochilor,

Şi odată cu marea contaminata

Ma purific si eu...

Apa acum e limpede;

Ma indrept spre malul nisipos,

Valurile m-ajuta in schimbul favorului

De-a curata marile patate...

Deschid pleoapele apasate de oboseala gandirii,

Imi indrept pupilele spre cer,

Acum sunt purificata,ma pot jertfi

Viscerele-mi sunt curate!

Imagini tridimensionale

Cobori dintr-o dimensiune,

Abstractă pentru percepţia mea.

Se formează o imagine

Intoarsă pe retină.

Ţi se conturează uşor forma

Şi basorelieful se evidentiază.

Usor îţi ia proporţii corpul,

Ochii ţi se luminează.

Ai ajuns sa fi întreg,

Acum eşti o imagine tridimensională

Şi te percep...

Moarte cu năbădăi

Este oare viata reală?

Sau poate e doar fantezia

Ofilită precum frezia

Din vaza veche şi ciobită.

Este deja târziu:

Mi-a venit sfârşitul!

Sau mai bine zis începutul

Durerilor omului viu.

Aud multe şoapte,

Aud chitara ce plânge,

Aud iadul în noapte,

Simt cum coardele-mi atinge.

Dar...acum când ajung la fine

Crezi că-mi poţi opri

Spiritul, să nu îmi zburde

Liber?..spiritul unei păgâne.

Oricum vântul bate-ncet,

Mi-a venit sfârşitul;

Pun mâinile pe piept

Şi-mi vizitez mormântul.

Evlavia spiritului obosit

De-ndată s-a disipat,

Adio viaţă pământeană!

Astăzi...dincolo-am plecat...

Consolarea

Nu mai plânge!

Astăzi sunt cu tine,

Totul ne va merge bine;

Împreună vom învinge

Tristeţea din adâncul tău...

Mă uit in globula oculară

Ţi-e-mpăienjenită şi arde

Şi să-ţi ţii pleoapele ţi-e greu,

Nu mai plânge astă seară!

Raiul e acolo şi te-asteaptă

Să-ţi potoleşti tristeţea-nvolburată,

Ce-n pupile se presară...

Spiritul de observaţie a detectat

Că eu sunt motivul care te-a îngheţat,

Şi după ce-am gândit intens

Ţi-am schimbat al vieţii sens.

Tu vezi doar ce ochii tăi vor să vadă...

Cum aş putea să mă simt acum?

Cu-adevarat eşti îngheţata

Si inima ti-a impietrit

Te rog revino cu picioarele pe pământ!

Crăiasa inimii mele,

Porumbel liber zburând,

Trebuie să şti că suferinţele-mi

Sunt intercalate cu ceea ce te-apasă

Pe inimă şi nu te lasă.

Ce hazard grandios!

Le-a întors toate pe dos;

Dar te rog si-ţi spun serios:

Nu mai plânge!

Rămân cu tine,

Totul ne va merge bine,

Împreună vom învinge!

Pulsul nemuririi

Provine din veşnicia-ndepărtată

De orice banalitate

Si mă-nvăluie câteodată

Ca un muribund, cu idei abstracte.

Mă întreb adesea

Dacă cineva mi-ar fura miezul cunoştinţei,

S-ar întampla ceva?

Sau dacă cineva ar distruge

Venele prin care simt pulsul zvâcnind?

Si dac-acesta mi-ar înfige

Banalităţi de muribund?

Dacă aşa ar fi...să fie!

Cred că m-aş disipa prompt...

Asta-i soarta dată mie.

Pulsul nemuririi-apogeul aspiraţiilor umane

Vine din necunoscut

Şi se îndreaptă spre infinit,

Este-un flux neştiut

Şi greu de cucerit.

Numeroşi au fost

Şi multi vor mai fi,

Cei care râvnesc la el,

Dar nu vor şti,

Ce şi cum,

Unde şi de ce?

Nu-l cunosc acum

Deci fluxul trece.

Însă,dac-ar studia amănunţit,

Acest fenomen neobişnuit,

Ar realiza foarte usor,

Cum să elimine bariera limitelor...

Nu este deloc dificil;

Trebuie doar să deschizi

Poarta spre mântuire-

Biblia, a cărei putere,

Te purifică pe parcurs

Şi te ridică pe ascuns

În aura cerului,

În atenţia clerului...

Dar,dacă cineva ar fi s-atingă

Acest punct de trecere,

Sa încerce sa-şi învingă

Toate păcatele.

Doar atunci va atinge

Nemurirea şi nu se va stinge.

Doar atunci va fi mântuit de El,

Precum poporul lui Israel.

Străini

Suntem acei străini-perfecţii

Cei care-şi vad de ale lor direcţii.

Unul pe o parte

Si altul mai departe,

Se detaşează de propria-şi alura,

Dovedind înstrăinare pură...

Umbrele trecutului ne bântuie când şi când,

Imaginile noastre ne apar în gând,

Nu ne lasă să ne desfătăm în pace,

În seva vieţii,ce ne face

Să dorim mai mult să trăim

Şi de pieire să fugim.

Între noi există o presiune constantă,

Ce continuă în mod subit.

Suntem străini perfecţi , cu toată

Fiinţa noastră,însa nu ne-am despărţit....

Şi totuşi este ciudat,

Suntem străini perfecţi... abstract...

Secrete

Îmi împărtăşesc bizareriile

Anormalului,doar celor la fel ca mine;

Astfel se pastrează secretele

Mult şi bine...

Doar reflexia mea

Întruchipată,poate afla tot ce păstrez.

Reflexia-mi întruchipată,este persoana,

Cu care mă conformez.

Secretele-mi sunt instrumente

Esenţiale,prin care ascund

Tot ce vreau să se repete,

Atunci când mă scufund

În lumea confidenţilor

Ce percep eleganţa frământărilor

Ce mă apasă.

Ei mă-ndeamnă,nu mă lasă,

Să le torn şi altcuiva,

Să le las pe undeva.

Amintiri din viitor

Sting lumina prezentului

Şi-mi întunec conştiinţa.

Mă pierd în fluxul curentului

Amintirilor...văd în viitor viaţa,

Subconştientul meu zboară cu viteza

luminii

Şi-n câteva milisecunde

Îmi trece lanţul amintirilor,

Îmbătându-mi pupilele şocate

De atatea imagini derulate.

Si m-adâncesc în viitor

Până mă opresc!

Şi mor...

Pierdută în Cutia Pandorei

M-am pierdut într-o dimensiune

A tentaţiilor din lume.

Sunt rătăcită într-un interval al vieţii,

Cu deranjamente de percepţii.

Nu ştiu!Dacă trebuie s-aleg

Falsităţi cu-aspect decent?

Sau,s-ajung să înţeleg

Acele răutăţi,ce se repetă frecvent.

Mă înec în mulţimea de tentaţii,

Acoperite cu stratul falsităţii...

Şi-ajung pe fundul mării de păcate

Unde găsesc inima speranţei –încă bate!

Mai am o singură cale să scap:

Mai am un drum de străbătut la trap,

Să gasesc calea spre scăpare,

Fiind unica supravieţuitoare...

Ploaie de noembrie

Plouă cu fericire

Peste conştiinţa mea

Încărcată de ură si mâhnire;

Plouă peste ea...

De ce? Acest motiv

Nici eu nu-l cunosc.

Şi totusi e-atât de exploziv...

Simt că mă topesc!

Atât de multă fericire!

Atât de multe supărări!

Un contrast spiritual,întins spre zări...

Doar o dulce amăgire!

O ploaie de noiembrie

Caldă,plină de bucurii,

Ce conştiinţa-mi mângâie

Cu caldura fericirii.

Circuitul dragostei într-o relaţie

Alunec în braţele tale puternice

Precum roua,în miezul dimineţii,

Ce dezmiardă iarba

Precum caldura sobei pereţii.

Te îmbrăţişez cu patos,

La fel ca marea-nvolburată stâncile.

Trupul mi se lipeşte de tine,

Precum seva,frunzele.

Ne contopim înabuşiţi de iubire,

La fel ca două picături de apă

Când se bat de pământul uscat

Şi cu viaţă îl adapă.

Îmbrăţişarea noastră e aşa lichidă!

Încât suntem absorbiţi

Cu sete,de pământul fisurat,

Iar datorită căldurii...suntem evaporaţi.

Însa,ne despărţim astfel încât

Vaporii dragostei pătimaşe

Ne unesc într-un nor pufos...

Şi o luăm de la început.

Femeia din oglindă

Voi face o schimbare!

Pentru viaţa mea va fi cutremurătoare.

Am să încep cu femeia din oglindă,

Îmi voi schimba fizionomia cu una blândă.

Totuşi privesc reflexia,punându-i o întrebare.

Şi-astept un răspuns;ca atare

Îmi scot masca prefăcătoriei

Şi las faţa pradă bucuriei.

Încep cu femeia din oglindă,

Ce privirea îmi încântă.

Însă descopar un lucru cert:

Doar oglinda mă citeşte corect.

Şi cine-i orb şi nu mă vede,

Sau nedumerit şi nu mă crede

Că în timp eu m-am schimbat,

N-are decat să-i spună oglinzii ce are de aflat...

Doar s-arunce o privire

In oglinda adâncă,

Ce-i va da de ştire,

Iar dacă nici atunci nu crede,

Să plece-n lume pe-unde vede!

Naluca vieţii mele

Ascultă!E-orologiul

Ce jumatate din noapte o vesteşte

Tu laşi în urma casa,pleci şi treci peste,

Lăsând gol fotoliul.

Ghidat de lumina lunii

Ce îmbracă noaptea prunii,

Cu o mantie argintie

Ce mangaie a noptii feerie,

Ajungi în odăiţa-mi intunecată

Tu nălucă a nopţii!

Mă strângi cu forţa-ţi toată

Şi-apoi fugi , ca hoţii...

M-ai lăsat fără vlagă

Doar cu vise şi emoţii,

Să aştept o viaţă-ntreagă

Să văd iar naluca nopţii.

Atunci când m-aşteptam mai puţin

Ai apărut plin de sclipire,

Te-ai întors! însa-n neştire.

Şi nu pot sa îmi revin.

Îţi sărut buzele tale,

Cât timp îţi mai sunt roşii

Şi ochii mi se-nmoaie – bucuroşii!

Că ţi-am atins catifelatele două petale...

Până şi astrele se bucură pentru noi,

Mii de stele cad în ploi,

Îmi acoperă sufletul cu picuri de lumină,

Moment ce nu se mai termină.

Însă,valul de raze solare

Se arată...Năluca mea dispare!

A fost odata o noapte în care m-am îndrăgostit,

Acum e dimineaţă... iar am de suferit.

Suntem doar două suflete chinuite

Suntem doar nişte năluci batjocorite;

Tu disparut în negura necunoscutului,

Eu în lumea normalului...

Eclipsă în sufletul meu

Te-ai evaporat ca aburii în frig,

În timp ce o clipire mi-a închis ochii.

Nu te-am mai zarit şi plâng!

De cand ai plecat plâng şi plopii.

Trist,dar adevărat!

Că te-am pierdut dintr-o clipire,

Într-o clipire ai plecat

Ducându-ţi a mea fericire...

Dacă ai binevoi să te întorci!

Dar,e cu neştiinţă.

Şi acum...tu doar te joci

Cu inima,provocându-i suferinţă.

De ce toate lucrurile bune

Ajung să se sfârşească?

Pe pamânt,în întreaga lume

Lasa tristeţea singurătate să vestească.

In fond şi la urma urmei,

Eu...oare ce-am realizat?

Vântule nebun,du-te şi spune-i

Că am sufletul eclipsat!

Visând

De fiecare data cand privesc oglinda

Patrund într-un univers aparte,

Te gasesc pe undeva-departe.

Tu vei fi elementul ce gândirea-mi va lumina.

Eu ştiu,nimeni nu ştie,

Unde merg,ce va să fie.

Eu ştiu,toată lumea a văzut,

Eu cred,nimeni n-a ştiut.

Doar sunetul îndopat

Al trâmbiţelor mintale

Mă fac să-l urmez agale,

Până ajung la ce-am vizat:

Pe tine să te gasesc!

Element dupa care tânjesc

Cu patos ,cu răbdare,

Vreau să te am la picioare!

Te-am găsit!Cântă cu mine!

Cântă cu evlavie...

Te-am găsit!E-atât de bine!

Şi aştept s-ajung în veşnicie.

Cântă cu mine!Doar astăzi.

Ştiu,îmi vezi lacrimile calde.

Nu mai sta până mâine,

Azi plecăm departe!

Şi când să te am în mine

Simt cum curge într-ale mele vine

Un flux puternic,ce mă face

Să scap oglinda!Nu mă pot intoarce!

Cred că viitorul îmi rezervă

Aşteptări ce se conservă

Într-o dorinţă,pe care

Visând-o îmi va sta la picioare.

Acasă

După o viaţă bună şi frumoasă

Dorul de ţinuturi m-a lovit.

Mamă!Din lume am pornit...

Azi mă-ntorc acasă!

Păşesc în grabă,

Cu sufletul la gură.

În poartă o zaresc pe mama,

E-atat de slabă!

Biata! Faţa-i ofilită

De multe griji şi nevoi.

E-o bătrână ramolită,

Ce ne-aşteaptă-n poartă pe noi.

Chipu-i străbătut de brazde,

Însă ochii-s visători,

Gura de dorinţă-i arde,

Să ne pună întrebări.

Fug înspre ea

Cu ochii în lacrimi ce-mi curg pe faţă.

O strâng în braţe şi-i şoptesc:

“M-am întors acasă!”

Fără tine

Este o seară rece...

Putredă de atat de multă lapoviţă.

Aduc lemne în lădiţă

Să-mi încălzesc noaptea ce trece.

Însă parca tot e frig...

Fără tine-n aşternut,

Am pierdut tot ce-am avut.

Revedere

Ne îndreptăm cu paşi repezi

Unul către celălalt,

Precum două trenuri accelerate,

Spre un impact imposibil de evitat.

Imbrăţişarea noastră e atat de puternică,

Astfel ne contopim ;ca un lichid

Ne strecurăm in vid

Şi ne-ascundem de ochii lumii

Ca nebunii.

Amintirile unei fete incăpătânate

Şeoaptele glasului tău elocvent

Încă îşi împrăştie ecoul

Prin creierul meu omniescent.

Încă se mai aud cuvintele tale

Încărcate de înţelepciune,

Ce pot influenţa o întreagă naţiune,

Dar pe mine nu!

Uneori te simt,

Ştiu că te doare

Fiindcă nu dau ascultare

Vorbelor tale,pentru mine-n vânt .

Însă ,dacă mie-mi place

Să-mi fac hatârul,tu trebuie

Să taci!Şi n-ai ce face!

Natura

Simţi vibraţia aerului?

Este unda de viaţă

Ce tremură sub soarele dogoritor

Ce uscă al pamantului ogor,

Şi brazda de fâneaţă.

Auzi glasul oxigenului?

Murmură ca un greier

Într-al meu creier

Şi sufocă orice vieţuitoare

Prinsă-n amiaza dogoritoare.

Vezi pârâiaşul aproape secat?

Înca se mai zbate

Ca omul în ceas de moarte.

Vrea s-ajungă mai departe,

Dar degeaba...nu mai poate.

A fost odată...

A fost odată...

A fost candva

O flacără brăzdată

De suferinţa mea.

Era demult,

Dar,mi-a rămas în gand

Şi n-am să uit

Că mai lăsat cu sufletul frânt...

A fost odată,

Dar acum nu mai e,

O zi patată

De durere...

Călător prin iarnă

Păşesc cu nerăbdare

Pe scoarţa îngheţată,

Invăluită toată

De a iernii suflare.

Escaladez în neştiinţă

Dealurile albite,

Cu zapada-mpodobite,

Ce-au trecut în nefiinţă.

Aerul tare şi rece

La nasu-mi se petrece.

Mă gâdilă pe faţă

Şi zambetu-mi îngheaţă.

Fac un pas,sau doi...

Chiar trei sau mai mulţi,

Simt că mut din loc munti

Ca a cărtii multe foi.

Simt zapada

Acum pavată

De o patură-nghetată,

Scrâşneşte sub tălpi;biata!

Mânată de ger

Fac acum cale-ntoarsă

Să ajung acasă,

Căci puterile îmi pier.

Împinsa de coborâş

Alunec precum o săniuţă,

Fac slalom ca o vrăbiuţă

Când fură pe furiş.

Ajunsă pe drumul şerpuit

De gheaţa pietruit,

Alerg ca o nălucă

Ce trudeşte,dar n-apucă

Să prindă dimineaţa...

Atât de mult mă grăbesc,

Căci se-ntinde gheaţa!

Pe la vale o cotesc

Sar, alunec,mă-nvartesc

Pe potecile-ncurcate

Printre sălciile plecate!

Dar,când mă dezmeticesc

Stau puţin... În jur privesc;

Am ajuns la căsuţa-mi dragă,

Obosită,fară vlagă...

Cântec de seara

Se lasa seara...

Sufletul se cufunda în negura

Amintirilor,ce zvâcnesc

Şi de viaţă se lovesc.

Năluci se-arată

În întunericul infinit.

Bat la mine-n poartă,

Să stiu c-au venit.

Câinii îşi încep cântarea

Pe cand luna se arată...

Şi eu...simt din nou chemarea

Către lumea îngheţată.

Mii de picuri de lumină

Stau pe boltă şi sclipesc.

Sunt acolo şi ...m-alină

Ca un cântec îngeresc.

Şi atunci,în mare tihnă

Sufletul tot îmi suspină,

Doar o clipă,de tot scurtă,

Ce cu-amintiri se-nfruptă.

Si de-ar fi sa mor

Şi de-ar fi să mor stăpân,

Sau sărac pe un ogor,

Să mă lăsaţi să mor

Pe pământ român!

Acum sunt zile grele

Ca o cruce din fier.

Multi români,pe rand tot pier

Şi ne lasa semne grele.

Pe rand,noi toţi am fost zdrobiţi:

De multe greutăţi ,

De popoare,entităţi.

De toţi am fost slăbiţi!

Priveşti în zare,

Ogoru-i părăsit

Pământu-i nimicit...

Unde eşti romane,oare?

Şi totuşi nu mi-e silă

De ţara mea frumoasă,

De patria-mi vitează!

Dar de alţii mi-este milă.

Ei nu ştiu decât s-arunce

Şi la noi nici că se uită!

Şi prin lume-i zarvă multă...

Ştiu doar să ne judece!

Voi,cei cu duhul sărac,

Veniţi pe-al nost’ hotar,

Să vedeţi ce mare dar

Bunul Dumnezeu ne-a dat!

Chiar dacă clipe grele

Tot romanu’ a-ndurat,

Tot timpul s-a ridicat!

Şi trecut-a peste ele...

Şi de-ar fi să mor stăpân,

Sau zdrobit de pietre,

Ori pătruns de baionete,

Sunt mândru că sunt român!

Mină sufletească

Iau un târnăcop de cleştar,

Să sap în adâncul sufletului tău,

Suflet încărcat cu păreri de rău,

Ce umple al vieţii pahar.

Sap...sap şi m-adâncesc

Descoperind:minereuri neferoase,

Multe pietre preţioase;

Sap să te gasesc...

Dupa un timp realizez,

Că din setea de a te săpa

Şi din dorul de-a afla,

Te desfigurez...

Şi acum,ce să fac?!

Daca tot ce-a ramas din tine

Sunt doar cioburi şi doar vene...

Cu-acest gand mă-mpac.

Telegramă pentru “X”

Dac-ar fi să mă evapor

Precum aburul în alura frigului,

Sau să plutesc pe un vapor

În valurile oceanului

Mi te-ai alătura?

Negura desertaciunii

Cineva,drag ţie

Se-ndreaptă cu paşi repezi

Şi îţi lasă ochii umezi

Şi inima-n văpaie!

Acel cineva dispare

Fără să spună nimic,

Făr’ s-aştepte doar un pic,

Spre apusul blând de soare...

Nici “Adio!” nu îţi spune.

Te lasă îngândurat,

Cu senzaţia c-a plecat

De pe pămÎnt.Nu mai rămâne.

Şi atinge cu mâna-i uscata

Firavă şi gălbuie,

Ca o pară amăruie,

Poarta spre lumea cealaltă...

Paşeste într-o negură de nedescris!

Se lasă purtată de-amintiri,

De imagini şi iubiri;

Dar se-ndreaptă spre abis.

Parc-ar cere ajutor...

Dar, nu e cu putinţă

Căci draga-ţi fiinţă,

E-n vârtejul nimicitor!

Apusul blând trece,

Tu nu mai poţi face nimic,

Acum...eşti singuratic

Cu inima-mpietrită,rece.

Acum,ea e prinsă

Într-un topos chinuitor,

De suflete devorator.

De negura deşertăciunii-i învinsă.

Doamna în negru

Ca o fantasmă a nopţii

Bine înmiresmată,

Doamna-n negru se arată

Purtând parfumul morţii.

Ai ei paşi graţioşi

Se-mpregnează ca cerneala

Pe hârtie,sau în pereţi umezeala,

Dar,sunt silenţiosi.

Corpu-i mlădios

Ca un arbust purtat de vânt,

Ca drapelu-n redută fluturând...

Si paru-i negru,lăsat pâna jos.

Ochii ei cristalizaţi

Sunt negri ca două mure,

Parcă ei...vor să te fure!

Ei-ochii negri,luminati.

Veşmantu-i ară tot pe jos.

Dar atât de bine-arată!

Mai bine ca niciodată...

Veşmantu-i sari preţios.

De ea atârnă:vârcolaci,

Suflet rau şi multi strigoi,

Vrăjitori pe măturoi,

Satana si mulţi draci.

Te păzeşti, să nu apară!

Să faci cruce!

Să te-ascunzi, de nu ...te duce!

Să ai grija,căci te-omoară!

Să fugi în lumea largă,

Dar s-ai grijă şi fiori

Căci nu şti când te cobori

În lumea ei,ai grijă să nu te-atragă!

Îti spun de-acum!

Să fi atent

Grijuliu,sau chiar prudent!

Uită-te când mergi pe drum.

Fantasma asta-i piaza rea...

Nici nu şti când te apucă,

Sau când vine să te ducă!

Să nu te joci cu ea!

Privind în abis

Privesc în abis,

Cu ochiul aţintit

Către timpul asfinţit.

Parcă sunt în vis!

Întunericul se-adânceşte,

Precum o fântână secată,

De praf şi pulberi înecată,

Ce frica îmi sporeşte.

Observ paloarea peisajului

Şi Inelaţii ce stau de strajă.

Parca totul e o vrajă!

O vrajă a gândului.

Clipesc puţin,totul s-a disipat.

În moment de neatenţie

Am fost prinsă far’ intenţie

În abisul întunecat...

Femeia

E ametitoare ca o pala de vant

Ce trece din cand in cand

Peste vastele-asezari,

Pana dincolo de zari.

Fe meia e ceva aparte

Ce se vede de departe.

Ea este sanul fecund,

Continuitate a vietii pe acest pamant.

Ea este stalp al frumusetii;

Focul ce incalzeste

Si iubirea ce-o sporeste,

Ea... e elementul necesar vietii

Aceasta fiinta parca-i floare,

Parfumata,plina de candoare.

E ca roua diminetii,

Dand continuitate vietii.

Femeia-i ca o axa

Ce-n juru-i orbiteaza

Dorinte si fantezii,

Dureri si bucurii.

Femeia-i adorare

Ce trece-n absolut!

Alta fiinta pe pamant

Ca femeia,mai e oare?

Ploaie acida

Cad picuri grei

Îmbibaţi de-acid.

Cad peste corpu-mi

Proiectat in vid.

Se-aşează ca o avalanşă

Pe mâna mea uscată,

Se-ntind ca acuarelele pe planşă,

Pe pielea deshidratată.

Acidul din componenţa,

Se infiltrează rapid

Şi-acţioneaza cu inteligenţă

Pe corpul meu plasat in vid.

Îmi topesc cu nepăsare

Oasele putrede de păcat.

Mă dizolvă-ncet ,agale...

Sufletul mi l-au furat.

La isla bonita

Plasată în Cosmosul subconştientului meu

“La isla bonita: mă cheamă mereu

Să rătăcesc pe plajele-i pline de vise,

Cu zeci de amintiri şi mii de pagini scrise.

O mare de idei

Îmi mângâie curiozitatea,

Îmi aduce mii de chei

Să deschid eternitatea.

“La isla bonita” e o lume de vis,

E subconştientul meu,mai bine zis,

Pare un univers de neuitat,

Undeva prin creier aşezat.

Aripi de demon

Mă-nfiori

Când asupra-mi te năpusteşti

Şi cu ochi-ţi roşii mă priveşti.

Frica-n spirit mi-o strecori...

Când te repezi ca o năpastă

Din întunericul adanc,etern,

Tu insişti,mă prinzi în glastră

Şi mă duci către infern.

Din spinarea-ţi solzuroasă

Se înalţa către lună,

Două aripi de pucioasă

Ce sa mână şi se-adună!

Demonul nebun al nopţii,

Nu mă lasă să suspin.

Mă târăste tot prin chin

În ţinutul negru-al morţii...

Metempsihoza

După ce şi-a dat ultima suflare,

Bietul androgin şi-a pierdut a lui valoare.

Tot ce-a coordonat vreodată

Aceasta marionetă mental ghidată,

Se conformeaza acum cu cerinţele lui Orfeu,

Facându-l prometeu.

Spiritul androginului abandonat

Zburdă,cautând cu nerăbdare

O dimensiune nouă în care

Să-şi manifeste prezenţa,

Ştergând gazdei carenţa

De miscare si gandire.

Însa coordonatorul sub formă de spirit,

Este o eternă transmigraţie,

Mereu o altă generaţie...

Bun ramas!

Bun rămas,draga ştiinţa!

La revedere iubită fiinţă!

Sper să ne mai întâlnim

Cândva ...

La revedere sursă de inspiraţie,

Bun rămas,dragă muză şi creaţie!