Poetul CRISTIAN ŞVECZ, în volumul de poezii „Versuri dansate”, cu un parfum picurat de Menuţ Maximinian, aduce în faţa cititorilor o poezie a luminii prin regăsirea visului copilăriei, ce conduce destinul poetului spre redescoperire.

În versurile lui Cristian domină eul liric, cu senzaţiile intime ce se exteriorizează afirmând că omul nu e făcut pentru singurătate, ci întâlnirea cu un Altul, care înseamnă o întâlnire cu propriile limite spirituale. O întâlnire cu culoarea şi coloana sonoră a emoţiilor şi imaginilor lăuntrice dintr-un curs orizontal al timpului printr-o revelaţie a simţurilor.

Versurile lui Cristian se transformă în cântec, care ne îndeamnă să dansăm între conştiinţă şi imaginaţie.

Pe ritmuri de vals

Te răpesc în noapte

Îţi ofer iubire,

Şi-ţi dăruiesc nemurire.

În poeziile lui Cristian întâlnim o anumită căldură a tonului poetic, unde iubirea este o temă predominantă, împărtăşind anumite trăiri, anumite stări, reflectate parcă în propria-i oglindă. Este prezent sentimentul de zâmbet şi cuvinte ce aşteaptă să fie libere spre a aduce bucuria şi viaţa şi parcă încearcă să prezinte modul cum va arăta viitorul în doi.

Prin versuri, Cristian ne oferă un dans fără sfârşit, o clipă de vis între ascultarea bătăilor inimii, mai ales că pentru autor viaţa are un singur scop: IUBIREA, ce i-a dat prin lume zborul, pe aripi de poezie:

„Prea mare e liniştea

Destinul ne uneşte

Mă pierd în braţele tale

Îmbrăţişează-mă şi

Iubeşte-mă.