Verzii nu uită și nu iartă: Ce căuta Alexandru Toniuc într-o conferință de presă politică susținută de o persoană complet decredibilizată
Image
verz2.jpg

Verzii bistrițeni au susținut astăzi o conferință de presă în care, dincolo de temele ecologice, au vorbit și despre ”descălecarea exoticului” Dănuț Pop la Bistrița. Vizibil iritați de faptul că liderii PER au spus că Partidul Verde nu există, fiind o formațiune politică fără conducere centrală și care ar trebui radiată din registrul partidelor politice, liderii bistrițeni ai Partidului Verde au ironizat și criticat Partidul Ecologist, dar mai ales pe șeful PER, Dănuț Pop.

În opinia lui Cristian Țetcu, Pop este ” o persoană complet decredibilizată și ale cărei afrimații nu ar trebui luate în seamă, Dănuț Pop încercând să se se mențină în atenția publică cu subiecte de cancan, cum este propunerea de legalizare a prostituției”.

Țetcu a ține să reamntească opiniei publice faptul că PER nu a susținut nici măcăr un singur protest la Centrul de management al deșeurilor de la Tărpiu cu privire la modul cum este administrat acest deposit: ” Nu PER a protestat față de modificările la Legea Silvică, care permite acum construirea de gropi de gunoi în păduri și nici un membru PER nu s-a deranjat să protesteze față  de poluarea apelor din județul Bistrița-Năsăud. De asemenea, doar verzii au făcut opoziția activă față de construcția ilegală a microhidrocentralei de la Lunca Ilvei, doar noi am avut  luări de poziție la nivel național cu privire la riscul de infringement pentru România în privința poluării aerului”, a mai spus Țetcu.
 

Din nefericire pentru români, partidele politice ajunse în Parlament și cele care se gudură în apropierea lor sunt reprezentate de persoane care se folosesc de programe electorale populiste și mincinoase, cu care păcălesc românii să îi voteze”, a conchis Cristian Țetcu.