Cu mic, cu mare, bistriţenii şi-au dat întâlnire, şi în acest an, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din Piaţa Unirii, pentru a sărbători împreună 161 de ani de la Unirea Principatelor Române, eveniment cunoscut și sub numele de ”Mica Unire”, fiind considerat a fi primul pas pe calea înfăptuirii statului național unitar român.
Actualitate
Alături de Armată şi Biserică, au fost prefectul Stelian Dolha, vicepreşedintele Consiliului Judeţean – Vasile Puica, primarul municipiului Bistriţa – Ovidiu Creţu, viceprimarul Cristian Nicolae, senatorul Ioan Simionca, secretarii de stat diana morar şi Sorin Roșu Mareș, liderul PNL BN – Ioan Turc, primarii din Sângeorz Băi- Traian Ogâgău şi din Monor – Ioan Cira, consilieri judeţeni şi municipali, reprezentanţi ai structurilor militarizate din subordinea MAI, şefi ai instituţiilor deconcentrate.
Ceremonialul militar şi religios a debutat cu acordarea onorului militar. După salutul „Drapelului de luptă” al unităţii, a fost intonat Imnul Naţional al României.
Preoţii bistriţeni au oficiat serviciul religios, pomenind eroii care au căzut pentru patria străbună, dar cerând binecuvântarea Bunului Dumnezeu şi pentru poporul roman şi Româia. Oficialităţile au depus o coroană de flori la bustul domnitorului Alexandru Iona Cuza.
Prefectul Stelian Dolha şi primarul municipiului Bistriţa – Ovidiu Creţu au punctat principalele repere istorice ale zile de 24 ianuarie 1859.
După spectacol susținut de Ansamblul "Cununa de pe Someș”, bistriţenii s-au prins în Hora Unirii,momentul încheindu-se cu defilarea gărzii de onoare.
https://www.facebook.com/1615030948747835/videos/1490477721076320/?__xt…
https://www.facebook.com/1615030948747835/videos/665720657505060/?__xts…