( Video) De Ziua Imnului Naţional, acasă la Andrei Mureşanu, cântecul patriotic a vibrat prin vocea lui Nicolae Furdui Iancu şi a copiilor români de peste hotare

Ziua Imnului Naţional a României a fost marcată la Bistriţa, la statuia poetului Andrei Mureşanu, ca o sărbătoare a conştiinţei şi unităţii noastre naţionale şi un prilej de a ne aminti despre începuturile destinului european al românilor care în perioada paşoptistă s-au raliat celorlalte mişcări revoluţionare din Europa acelor vremuri. Cinstirea simbolurilor naţionale înseamnă responsabilitate, dar şi respect pentru libertăţile obţinute cu greu de români.

Manifestările au debutat cu acordarea onorului militar pentru col. Cornel-Traian Scurt, comandantul Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, primarul municipiului Bistriţa – Ioan Turc, vicepreşedintele Consiliului Judeţean – Camelia Tabără şi subprefectul Ioan Zăgrean. Protopopul ortodox Alexandru Vidican a fost rostit o rugăciune de mulţumire pentru toate binecuvântările pe care bunul Dumnezeu le-a dat României şi poporului român.

„Prin Constituţie se statuează „Ziua Naţională – 1 Decembrie, Imnul Naţional – Deşteaptă-te, române!, stema şi sigiliul Statului Român. Sărbătorirea Zilei Imnului Naţional la Bistriţa are o semnificaţie deosebită, pentru că autorul versurilor, poetul Andrei Mureşanu, s-a născut la Bistriţa în 16 noiembrie 1816. Încă de la debut, poemul „Un răsunet” apărut în revista „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” de la Braşov, a fost un strigăt de luptă, de curaj, de mobilizare a românilor. A devenit Imnul Revoluţiei românilor de la 1848 prin aşezarea pe linia melodică compusă de Anton Pann. De atunci, Imnul „Deşteaptă-te, române!” a fost cântat de fiecare dată când românii au fost nevoiţi să pună mâna pe armă sau să ia atitudine, în timpul Războiului de Independenţă din 1877-1878, în timpul războiului pentru Întregirea Neamului, în al Doilea Război Mondial. A fost cântat în 1986, la Braşov - Andrei Mureşanu a trăit cea mai mare parte a vieţii la Braşov – şi apoi a fost Imnul Revoluţiei Române din 1989. Este un cântec iubit de românii din ţară şi de românii din mult prea marea diasporă românească. Ne iubim simbolurile naţionale, ne respectăm simbolurile naţionale, pentru că astfel ne arătăm ataşamentul faţă de ţară şi poporul român. La mulţi ani, România!, La mulţi ani, români!”, a transmis primarul Ioan Turc.

Copiii din Tabăra ARC de la Sângeorz-Băi, din comunitatea românească din Ucraina şi din Grecia, au prezentat cântece patriotice, un recital extraordinar fiind susţinut de îndrăgitul Nicolae Furdui Iancu, simbol al românismului şi al patriotismului, în acompaniamentul orchestrei profesioniste „Cununa de pe Someş”, condusă de dirijorul Anghel Urs.

Sub privirile blânde ale poetului Andrei Mureşanu, au răsunat cântecele „Nu uita că eşti român”, „Noi suntem români”, „Aşa-i românul”, evenimentul culminând cu intonarea Imnului Naţional.

Finalul ceremonialului a aparţinut Gărzii de Onoare care a defilat în faţa audienţei, pe muzica Fanfarei Garnizoanei Bistriţa.

La evenimentul organizat de Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, Primăria Bistriţa, Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” şi Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, au participat col. Cornel-Traian Scurt, comandantul Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, primarul municipiului Bistriţa – Ioan Turc, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean – Camelia Tabără şi Ciprian Kecskes-Simionca şi subprefecţii Ioan Zăgrean şi Decsei Atilla, deputatul Diana Morar, senatorul Ovidiu Florean, secretarul de stat Terente Ciui, dr. Cornelia Vlaşin – şef Serviciul Judeţean Bistriţa-Năsăud al Arhivelor Naţionale, managerul CJC B-N – Alexandru Pugna, şefi ai instituţiilor militarizate din subordinea MAI, dar şi şefi ai instituţiilor descentralizate – ec. Dorina Cicioc (Finanţe), ing. Ioan Nuţu Tabără (DAJ B-N), Sever Roman (APM), consilierii judeţeni Doina Sigmirean şi Calo Viorica, inspectorii şcolari Mia Bozga şi Doina Macarie, rezervişti şi bistriţeni patrioţi.

https://www.facebook.com/1615030948747835/videos/629289652177830