Poetul Nicolae Jinga propune, prin volumul „Retorica Nigra”, apărut la Editura Brumar, în seria „Poeţi români contemporani”, întâlnirea cu lumea care stă să aducă în faţa privitorilor zbaterile sufletului: „La cer pe raza jucăuşă/ atât ţi-ngăduit să duci/ cât duce vrabia în guşă/ mirida zorilor năuci”. Poezia este ca un semn care radiografiază stările poetului-preot care profesează în oraşul Orşova: „dacă vor cere semne/ să nu le dai, îţi spun/ în şapte vieţi de om nu poţi să aduni/ preţul răscumpărării pentru ele”.

O poezie în care se vede suferinţa fiului pământean care doreşte apropierea de Tatăl Ceresc: „tu pe vrăşmaşii mei/ îi ştii prea bine/ le-au otrăvit săgeata/ le-ai potrivit-o-n arc/…/ mie îmi dai putere/ să sufăr şi să iert/ bine între nori şi lotuşi/ şi nu prea bine, totuşi/ să nu mă fi născut”.

Cuvintele din poezii descoperă visul din vis: „cerul de ieri avea un gri metalic/ şi semăna cu faţa unui om/ lung, măcinat şi istovit/ de gânduri/ iar soarele ardea necruţător”.

Nicolae Jinga aduce lumina de dincolo de întuneric: „e miezul nopţii/ încă-i/ miezul nopţii şi cântecul/ întârzie să vină”. Ca o blândă revărsare şi o trecere de îngeri prin casa poeziei, viaţa este făcută din rugăciuni: „tu, nobile Domine, ştii/ că naşterea-i tabula rasa/ şi frigul astupă crevasa/ fiinţei”. Cuvântul cuvântător prinde lumină pe calea mântuirii: „sub măslini/ e atâta pace/ şi noi pulbere ne-om face/ vom sui la cer/ uşure/ vânturi şi aburi/ de pădure” sau „un Dumnezeu/ un soare/ un prelung/ ca de ponton/ la care încerc/ să ajung”. Cuvântul transmite poetului mesaje cifrate care mai apoi sunt prelucrate în atelierul de creaţie pentru a ne da o poezie din care iese la suprafaţă căldura fiecărei zile petrecută pentru salvarea vieţii.

Nicolae Jinga radiografiază, în acest volum, o viaţă în care misterul prinde putere prin accentuarea rugăciunii.