Vitralii – la un nou număr
Image
vitralii-lumini-umbre-186133.jpg

Revista veteranilor din serviciile române de informaţii, „Vitralii – lumini şi umbre”, a ajuns la numărul 13. Editorialul semnat de dr. ist. Florian Banu vorbeşte despre legătura dintre ştiinţa istoriei şi istoria rechizitoriu, iar Grigore A. Aldea conturează portretul lui Brutus Coste, un anticomunist fervent. Interesant este şi materialul semnat de gl. bg. (r.) Vasile Mălureanu despre mesajele ascunse din lucrările literar-artistice din vremea comunismului. Despre naţionalism şi internaţionalism şi cei care au fugit de regimul sovietic scrie col. (r.) Vasile Dumitru Fulger. Gabriella Ştefani ne arată cum văd tinerii România de dinainte şi de după Decembrie 1989. Amintirile unui ofiţer de informaţii din Arad sunt povestite de gl. bg. (r.) Dorel Goron, iar Paul Cernea scrie despre cazul Vasile Roaită.

O serie de materiale pe tema SRI întregesc acest număr ilustrat cu lucrările maestrului Costin Neamţu, reprezentant de marcă al picturii româneşti contemporane.