Ziariştii au fost „provocaţi” şi „luaţi la întrebări” la sediul Bibliotecii Judeţene, în sala „Liviu Rebreanu”, unde s-au desfăşurat pertinente şi obiective dezbateri, având ca temă relaţia şi ipostaza de jurnalist-scriitor, scriitor-jurnalist şi definiţia jurnalistului în 2013, în cadrul simpozionului cu denumirea „Presă şi literatură”.
Actualitate
Această deosebită şi profesionistă activitate s-a desfăşurat sub egida Consiliului Judeţean BN, Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” BN, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZP) şi Casa de Cultură a Sindicatelor la care au participat invitaţi din conducerea UZP, prin prezenţa d-lui Emil Dreptate – vicepreşedinte al UZP şi scriitor, dl. Adrian Mănarcă, senior editor şi membru în conducerea UZP, d-na Sanda Mureşan, jurnalist şi membru în conducerea UZP, un număr mare de membri ai UZP din municipiu şi judeţ, ziarişti, scriitori, oficialităţi locale, elevi, cadre didactice etc.
Amfitrionul şi coordonatorul dezbaterilor, privind intersecţia şi situaţia dualistă de a fi jurnalist-scriitor sau scriitor-jurnalist a fost scriitorul Ioan Pintea – directorul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”, care a punctat faptul că jurnalistul are stilul propriu de redactare şi de multe ori îl încearcă scriitorul din el.
În deschiderea utilei şi necesarei dezbateri şi a importantului rol al jurnalistului pe care îl are în societate a opinat, cu explicaţii, Emil Dreptate, vicepreşedinte UZP, prezentând şi câteva proiecte ale UZP în anul 2013 şi faptul că UZP este o uniune de utilitate publică, care trebuie să fie tratată ca atare.
Au „disecat” tema propusă, venind cu argumente veridice, cu exemple şi atitudini faţă de ceea ce înseamnă un jurnalist adevărat, precizând faptul că toţi jurnaliştii profesionişti sunt permanent în slujba cetăţeanului, a societăţii, sunt cu adevărat de utilitate publică, de multe ori se confundă jurnalistul cu scriitorul şi invers, dar rămâne un punct de reper şi „un câine de pază a democraţiei, precizând aceste aspecte: Icu Craciun, Elena M.Cîmpan, Victor Ştir, Olimpiu Nuşfelean, Menuţ Maximinian, Aurel Telcean, Sever Ursa, Adrian Mănarcă, prof. Ionela Nuşfelean – conducătoarea Cercului Tinerilor Jurnalişti de la Palatul Copiilor Bistriţa.
Iată ce spune Carla Ţăgorean, clasa a VII-a, despre definiţia jurnalistului în 2013 –„persoana ce redactează ştiri de ultimă oră din diverse domenii, împletind imaginaţia sa cu date concrete legate de un anume subiect; o cheie spre minţile şi sufletele oamenilor”.
În finalul laborioasei activităţi s-au primit noi membri în UZP, printre care prof. Sever Ursa şi cei care redactează renumita revistă „Cuibul Visurilor” din Maieru, Alexandru Câţcăuan, fiindu-le înmânate legitimaţiile.
În noua formulă UZP îşi amplifică activităţile, iar acţiunea desfăşurată a fost de bun augur.