Un fir de păianjen

Atârnă de tavan,

Exact deasupra patului meu.

În fiecare zi observ

Cum se lasă tot mai jos.

Mi se trimite şi

Scara la cer - zic,

Mi se aruncă de sus!

Deşi am slăbit îngrozitor de mult,

Sunt doar fantoma celui ce am fost,

Mă gândesc că trupul meu

Este totuşi prea greu

Pentru scara asta delicată.

- Suflete, ia-o tu înainte,

Pâş! Pâş!