Iar mă apasă duminica,

zi scrobită, pusă la naftalină,

faţă roşie de ţăran

spălată cu săpun de rufe

şi înţepenită lângă strană

de frigul predicii

de strânsoarea bocancului cu scârţ

domnişoară simandicoasă

cu ochi miopi

şi buzele tivite cu venin

duminica e soră cu noaptea,

soră cu moartea…

Păsările uită să mai zboare

când cerul cade pe gânduri

şi fiecare floare

îşi ascunde culorile în muguri

Vântul umblă tăhui pestrăzi

Soarele-şi înăbuşă un căscat

Mecanismele jucătorilor s-au stricat!

Vom supravieţui, oare, până luni

Luni, fior de lună nouă,

piatră de temelie,

miez de pâine aurie

tăiată-n două de cuvânt?