Iar mă apasă duminică,

zi scrobita, pusă la naftalină,

fata roşie de ţăran

spălată cu săpun de rufe

şi înţepenită lângă strană

de frigul predicii

de strânsoarea bocancului cu scârţ

domnişoara simandicoasă

cu ochi miopi

şi buzele tivite cu venin

Duminica e soră cu noaptea,

sora cu moartea

Păsările uită să mai zboare

când cerul cade pe gânduri

şi fiecare floare

îşi ascunde culorile în muguri

Vântul umbla tahui pe străzi

Soarele-şi înăbuşă un căscat

Mecanismele jucăriilor s-au stricat!

Vom supravieţui, oare, până Luni

Luni, fior de lună nouă,

piatra de temelie,

miez de pâine aurie

taiata-n două de cuvânt?