Colibiţa va fi declarată staţiune turistică în şedinţa de astăzi a Guvernului
Image
colibita.jpg

Update: Colibiţa a fost atestată ca staţiune turistică în şedinţa de Guvern de joi. 

Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre pentru aprobarea unor localităţi sau părţi din localităţi ca staţiuni turistice de interes naţional sau local şi de modificare a HG 852/2008 pentru aprobarea normelor şi cirteriilor de atestare a staţiunilor turistice.

          Astfel, staţiuni turistice de interes naţional vor fi atestate localităţile Borsec (Harghita) şi Suceviţa (Suceava).

          Ca staţiuni turistice de interes local sunt atestate localităţile sau părţi din localităţile Colibiţa, Baia de Fier (Gorj), Boghiş (Sălaj), Moisei (Maramureş), Negreşti Oaşti (Satu Mare), Pojorâta (Suceava), Sângeorgiu de Mureş (Mureş), zona Băile Banffy (municipiul Topliţa – Harghita), zona Băile Ocna Dej (municipiul Dej – Cluj), zona Moineşti – Băi (municipiul Moineşti – Bacău).

Prin promovarea ca stațiuni turistice de interes național sau local, aceste localități vor avea șanse mari în atragerea de finanțări nerambursabile, în condițiile în care unele programe de finanțare impun existența atestării ca stațiune turistică.

După completările făcute astăzi, în total sunt atestate ca stațiuni turistice de interes național 43 de localități, iar 57 de localități au primit atestatul de stațiuni turistice de interes local.