Administraţie
O echipă de lucru din cadrul Instituției Prefectului - Județul Bistrița-Năsăud a desfășurat o acțiune de verificare, îndrumare și control la sediul unității administrativ-teritoriale Telciu, în baza Ordinului Prefectului județului Bistrița-Năsăud și a tematicii de control aprobate.
"Activitatea a vizat constatarea, verificarea și evaluarea unor aspecte privind activitatea administrației publice locale, precum și acordarea de îndrumare de specialitate pentru aplicarea corectă a prevederilor legale și îmbunătățirea activității administrative.
Au trecut 18 ani de la incendiul care a cuprins turnul Bisericii Evanghelice din Bistrița. În 11 iunie, seara, Parohia Evanghelică Bistrița a organizat o comemorare ecumenică la împlinirea a 18 ani de la incendiul care a marcat profund comunitatea bistrițeană și unul dintre cele mai importante monumente ale orașului.
Primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr, anunță că a fost turnat primul strat de asfalt pe drumul dintre Ciceu-Poieni și Dobricel. Potrivit acestuia, lucrările continuă cu turnarea celui de-al doilea strat, realizarea marcajelor, a acostamentelor și montarea indicatoarelor rutiere, iar până la sfârșitul anului, drumul va fi complet finalizat.
Primăria municipiului Bistrița aduce anual, în atenția cetățenilor, Concursul „Bistriţa verde” care se desfășoară în perioada iunie-septembrie.
Concursul are scopul de a promova cele mai frumoase amenajări care pun în valoare resursele locale și plantele ormanentale traditionale.
Începând de luni, 8 iunie și până în 31 august 2026, vă invităm să vă înscrieți, la una din cele trei secțiuni ale concursului:
„Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă casei de locuit”,
„Cel mai frumos balcon cu flori”,
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud anunță deschiderea sesiunii de selecție a proiectelor care pot beneficia de finanțare nerambursabilă din bugetul județului pentru anul 2026, în baza Legii nr. 350/2005.
Valoarea totală a finanțărilor este de 300.000 lei, pentru proiecte din domeniile:
Sport
Cultură
Tineret
Protecția mediului
Social
Proiectele pot fi depuse în perioada 9–26 iunie 2026, până la ora 13:30, la Registratura Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
Premieră în România! Președintele Emil Radu MOldovan anunță că Bistrița-Năsăud, prin Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, devine primul județ din țară care achiziționează, pentru un spital public, cel mai performant sistem robotic chirurgical, da Vinci 5. "Această investiție reprezintă un nou pas important în modernizarea sistemului medical din județul nostru și reconfirmă angajamentul nostru pentru servicii medicale de cea mai înaltă calitate, oferite aproape de casă.
Comisia mixtă coordonată de subprefectul Decsei Atilla Lehel a efectuat controale în localitățile Șanț și Rodna pentru a se asigura că șanțurile, rigolele și cursurile de apă sunt pregătite să preia debitele mari în caz de precipitații.
Autoritățile intervin și dispun măsuri acolo unde sunt probleme, însă efortul lor trebuie susținut de întreaga comunitate.
În perioada 22–24 mai a.c., o delegație a Comisiei pentru comunicații, tehnologia informației şi inteligenţă artificială a efectuat o vizită de lucru în municipiul Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului Cluj Hackathon 2026, organizat la Centrul de Inginerie Bosch. Delegația Comisiei pentru comunicații, tehnologia informației şi inteligenţă artificială a fost formată din: senator Vasile-Ciprian Rus - președinte, senator Răzvan-Paul Anghel - membru, senator Mircea-Cristian Nicula - membru, senator Eugen-Remus Negoi - membru, Adrian Voicu - coordonator-consilier parlamentar.
Există copii care nu au nevoie de lucruri extraordinare. Au nevoie de ceva simplu și esențial: să aparțină unei familii. Să fie așteptați acasă, încurajați, îmbrățișați și iubiți fără teama că vor fi din nou abandonați.
Adopția nu înseamnă doar un act juridic. Înseamnă o nouă șansă la copilărie, siguranță și încredere. Pentru un copil care a cunoscut lipsa, respingerea sau instabilitatea, o familie permanentă poate schimba totul. În timp, rănile emoționale se pot vindeca, prin răbdare, afecțiune și prezență constantă.
Instituția Prefectului Județul Bistrița-Năsăud a găzduit reuniunea de lucru a echipei interinstituționale județene, organizată de Centrul Regional al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) Cluj-Napoca.