În nopţile de iarnă, cand lemnele ard în vatră şi viscolul se dezlănţuie şuierând,şi răscoleste neaua, femeile se adună în şezătoare, să toarcă lână moale, să coase ii înflorate, să bea vin fiert pe jăratec şi să-şi depene ghemele cu amintiri din vremuri de aur.

Pe când luna îşi picură argintul peste satul zgribulit, îndemnând lupii flamânzi din pădurile vechi să urle în van, limbile se dezleagă, iar basmele aduse din tărâmuri vrăjite, prind viaţă sub ochii miraţi ai copiilor pitiţi în umbra opaiţului.

Astfel de momente am trăit şi eu în casa de chirpici, cu tavan de grinzi şi cu ferestre îngheţate şi mici, a bunicii, unde cozonacii aburinzi umpleau lumea poveştilor cu mireasmă de nucă şi stafide coapte.

Într-una dintre acele nopţi înţesate cu farmecul copilariei, când vecinele bunicii veneau în şezătoare, baba Ileana, cea mai vestita şi iscusită povestitoare, cunoscatoarea celor mai rare şi mai fascinante legende, a început să istorisească o cutremurătoare poveste a locului. Captivat de basmul ei, am intrat cuprins de magie în lumea miraculoasă, trăind odată cu personajele.

Deoarece comorile nu trebuie pierdute, vă chem şi pe voi pe acest tărâm al irealului şi-al legendei!

Vara sosise de mult. Linistea izvora din pământ şi se împrăştia leneşă, peste dealurile verzi, pline de mireasma ierbii abia cosite pe care dogoarea arzătoare a soarelui o usca, transformand-o în fân.

Pe drumeagul peste care arşiţa verii aşezase colb gros, înainta precum o iluzie, un cal negru cu picioare înalte şi osoase, ale căror copite tocite se adânceau în praf, răscolindu-l, făcându-l să se înalţe anevoie şi să învăluie calea precum o negură de cenuşă. Înaintea calului mergea, prin văpaia dansantă a amurgului, Matei, un flacău înalt, cu umeri laţi, cu ochi de miere şi plete răzleţite de adierea vântului. Păşea copleşit de truda muncii câmpului. Era sluga boierului Borzac şi-l slujea, muncindu-i pământurile de dimineaţa până seara. Altceva nu avea ce să facă deoarece el era sărac. Trăia, împreuna cu mama sa, din ceea ce câştiga de pe urma muncii pământurilor boierului, iar pentru dânşii era de-ajuns, căci alte guri nu mai avea de hranit. Tată nu avea şi nici însurat nu era.

Borzac, ştiindu-l calic şi fără nicio altă sursă de la care să-şi obţină pâinea cea de toate zilele, îl punea la muncă grea facându-l să-i ude pământul cu lacrimi amare. L-ar fi lăsat Matei pe boier şi s-ar fi dus în lume să se facă morar, dar n-o putea face deoarece nu vroia să-si abandoneze mama si nici pe Maria, fata stăpânului său, pentru care nutrea o iubire ce-l mistuia. Avea şi ce să iubească, deoarece Maria era tânără, înaltă, subţirică, cu părul asemenea unei holde aurii de grâu, cu ochii vii si limpezi ca apa de izvor, obrajii de piersica şi buze dulci precum cireşele coapte sub mângâierea razelor de soare. Aceasta stătea înaintea feciorului precum o zână ce şi-a aruncat mrejele asupra-i şi nu-l lasa să plece.

Toate umilimţele pe care le îndura, le-ndura pentru Maria, care-l iubea la fel de mult şi-l dorea precum doreşte câmpul florile. Îi era alături şi-i însenina viaţa prin zâmbetul şi frumuseţea ei sălbatică.

Însă fericirea era departe, căci duşmanul era greu de înfrânt. Îl vedea asemenea unui munte ce se ridica falnic, impunător ,de neînduplecat. Stăpânului său, boierul Borzac, nici în ruptul capului nu şi-ar fi dat comoara după el, care era slugă şi n-avea altă avere decât sufletul din dânsul

Frământat de aceste gânduri, se întorcea la bordeiul lui unde-l aştepta cea prin care i se hărăzise această soartă aspră. Îşi avea casa departe de sat, în hotarele Budeştiului, iar drumul fiind lung ajungea acasă abia după ce se-nnopta. În noaptea aceea, deoarece era târziu cand sosise, bătrâna lui mamă dormea, căzută-n lumea viselor unde totul era cu putinţă. Intră tiptil, ferecă bine uşa, aprinse lumânarea şi se aşeză pe marginea patului, cuprins de oboseală.

Afară se-aşternu din senin, fără ca ziua să fi dat semne, furtună. Ploaia se revărsa peste pamântul ce-o absorbea însetat. Se-auziră voci. La început erau slabe, silindu-l să-şi ciulească urechile, treptat însă s-au intensificat până când au devenit clare. Se întâmpla ceva ce n-ar fi trebuit să se-ntâmple. Zgomotul asurzitor ţinu cateva minute, apoi se curmă la fel de brusc precum începuse. Totul se cufundă în tăcere, până şi ploaia încetini. Se trezi în mijlocul câmpului. Un fior de gheaţă îi străbătu spatele şi-i făcu părul măciucă. Se simţea împietrit, doar sângele îi spunea că trăieşte, năvălindu-i prin vene, pulsat de inima ce-i bătea cu putere şi-l făcea să respire greu şi neregulat. Teama-l lovea din toate părţile şi nu înţelegea ce se întâmplă. O mâna nevăzută cu degete subţiri şi unghii lungi îl înşfăcă şi-ncepu să-l târască prin noroi şi spini. Mergea într-un ritn nebun, parcă zbura. Era incapabil de a face ceva, nu putea nici măcar să ţipe, deşi ar fi făcut-o dacă ar fi avut puterea.

Oare murea? Aşa era moartea? Te fura pur şi simplu fără dreptul de-a pune întrebări, fără de-a te putea lupta cu ea?

Într-o clipă totul se sfârşi. În jurul lui domnea liniştea pură. Îşi deschise ochii încercând să străpungă întunericul de smoală şi deduse că se află la marginea unei păduri. Era pădurea de deasupra prăpastiei Gorganului, din apropierea hotarul unde locuia.

Se intreba de ce fusese adus aici şi de ce în acest mod, dar mai ales de către cine?

Era noapte adâncă, iar vântul începuse să zgâltâie crengile copacilor. Auzea de-asemenea fojgăieli şi lipăituri ce veneau din josul prăpastiei. Coşmarul continua! Cineva, săpa ritmic, împingând hârleţul ascuţit în pământul ud . Întâi se auzea scrâşnetul vârfului, izbind în ceva tare, apoi un zgomot înfundat, supt când hârleţul întorcea lutul cleios.

După câteva clipe zgomotele se stinseră. Acel cineva care săpase jos, se întorcea pe cărăruia îngustă, ce urca din prăpastie spre pădure. Paşii, ce zdrobeau crenguţele căzute, călcându-le, veniră drept spre el, oprindu-se cu picioarele la capul lui. Se întreba mereu cine este, însă nu îndrăznea să deschidă ochii şi să privească. Se simţi cuprins de mijloc, iar frigul ce-l simţi îi dădu senzaţia că este învăluit în moarte. Au coborât amândoi, spre fundul prăpastiei. Ştia că i se apropiase sfârşitul. I se săpase un mormânt şi urma sa fie îngropat de viu, iar el nu putea face altceva decât să se supună. Lăsat să cadă pe marginea gropii, cu ultimele sforţări îşi deschise ochii. Cerul se însenină, dezvelind stelele somnoroase care împrăştiau lumină peste el şi peste groapa în care era dezgolită, precum o fecioară ce se-arăta-n toată frumuseţea ei, o comoară.

Cu o voce şuierată, o umbră aflată pe culmea prăpastiei lăsă să zboare spre el cuvintele

"Comoara de-ţi vei însuşi, visele-ţi vei împlini,

Dar mult rău ai să păţeşti, preţul ca să îl plăteşti." ce-i străpunseră inima ca nişte săgeţi de gheaţă.

În zorii celei de-a doua zile, Matei se trezi tresărind, speriat de lumina difuză a noptii ce se îngâna cu ziua, la fel cum adormise, îmbrăcat, în patul lui de paie. Lumânarea ce o aprinsese seara trecută era doar pe jumătate arsă, se stinsese probabil de la vânt.

Încercă să-şi adune gândurile confuze şi să înţeleagă dacă ce se petrecuse cu o seară în urmă fusese vis sau aievea. Îşi cercetă mai întâi trupul care era intact, apoi se ridică şi ieşi afară. Aerul proaspăt şi răcoros al dimineţii de august îi învioră simţurile, alungându-i definitiv somnul. Căzut pe gânduri, realiză că nu fusese decât un vis, unul cât se poate de real.

Viaţa-şi reluă cursul ei firesc, iar zilele treceau pe nesimţite. Toamna se lăsă peste întreg ţinutul, croindu-i straie noi, aducând cu ea nori, vânt şi ploi, alungând gospodarii ce se grabeau să adune roadele câmpului, la casele lor.

De când avusese visul nu era zi în care mintea lui să nu se întoarcă în locul unde i se arătase comoara. Dorea să meargă să cerceteze şi să sape după ea deoarece credea cu ardoare că aceasta zace îngropată pe fundul prăpastiei. Acum că lucrul la hotar se istovea, îşi zicea că va merge să dezgroape norocul care are să-i schimbe soarta. Într-una din zile se hotărâ să plece. Drumul spre locul cu pricina i-a amintit de anii grei ai copilăriei şi ai adolescenţei, însă Matei alungă amarele amintiri înlocuindu-le cu gândul că va deveni bogat şi fericit.

Când ajunse la locul cu pricina în inima lui încolţi sentimentul atotpterniciei. Începu să sape cu multă râvnă, împingând adânc hârletul, în lutul moale si greu.. Broboade de apă îi curgeau pe faţă. După o jumătate de oră de trudă, lovi în ceva tare ca fierul. Descoperi comoara. Nu mai vedea şi nu mai auzea nimic în jurul său. Işi simtea doar batăile accelerate ale inimii. Era bogat! Comoara era reală! Câtă fericire!

În mintea lui, sute de gânduri se începeau, nocontinuându-se însă, făcând loc altora, ce mureau la fel de repede. Ochii lui priveau, pierduţi într-un viitor atât de binecuvântat, alături de Maria. Când deschise cufărul, aurul din-năuntru îi fură privirile şi emoţiile, făcându-l să rânjească satisfăcut.

Timpul se scurge atât de plăcut atunci când omul trăieşte fericit, fără să aibă grija zilelor ce vor urma. La fel era şi pentru Matei, care acum nu mai era slugă ci stapân, iar de când îşi cumpărase pământ, animale şi-şi ridicase o casă trainică şi-o moară de piatră, veneau oamenii din sat şi din împrejurul acestuia, nu atât pentru a măcina făina, ci să vadă cu ochii lor toate câte Matei le are, să-l iscodească dacă a găsit vreo comoară, însă nu reuşeau să afle mai nimic.

Trecu vreme multă de când dete norocul peste el şi iată că sosi timpul să o peţească pe Maria. Zis şi facut. Matei merse în mai multe seri şi avu vorbă lungă cu boierul Borzac care, ştiindu-l bogat, se învoi să-şi dea fiica după dânsul, uitându-i trecutul.

Nuntă mare se aşterunu în târziul toamnei. Ziua era caldă şi luminoasă, împrăştiind bucurie şi veselie tuturor nuntaşilor. Mesele erau pline cu bunătăţi tradiţionale. Muzica, ce se împletea cu chiuiturile flăcăilor şi fetelor care jucau sprinteni, ademeniţi de petrecere, cânta mereu, chemând la joc şi pe cei ce stăteau şi admirau nunta, împărtăşindu-şi impresiile.

Fruntaşii satului dezbăteau problemele vremii împreună cu boierul Borzac. Acesta era fericit că fata lui a avut parte de un asemenea soţ bogat şi-l lăuda pe Matei care, pe lângă faptul că era vrednic şi harnic, acum avea şi avere, căzută din senin, nu că ar fi avut nevoie, însă îi plăcea să ştie că averea lui va rămâne neatinsă până după moartea sa, stăpânind astfel poziţia cea mai înaltă între fruntaşii, cu care acum închina mereu în sănătatea mirilor ce stăteau îmbujoraţi ca nişte trandafiri, frumoşi precum soarele şi luna, privind petrecerea, bucuroşi că soarta le-a deschis drumul, ferecat până nu de mult, pe care porneau amândoi, legaţi de jurăminte sfinte, încrezători si mulţumiţi.

Mama mirelui, Letiţia, se bucura împreună cu ei şi-L lăuda pe Dumnezeu, şi-I mulţumea că i-a scos feciorul din robie şi i-a scos în cale un noroc atăt de bun şi-o nevastă pe cinste, care să-i lumineze bătrâneţile atât de întunecate până atunci.

Dupa-amiaza, nunta continua cu aceiaşi frumuseţe şi veselie, ba jocul se încinse şi mai aspru şi mai cu râvnă, condus de muzica ademenitoare şi de feciorii ce închinau mereu cu ţuică, purtând sticla din mână-n mână, chiuind înflăcăraţi.

Cuprins de iureşul dansului, Matei îşi aminti dintr-odată de blestemul ce pecetluia comoara şi se opri numaidecât în mijlocul horei, împietrit. Fusese atât de absorbit de planurile lui încât uitase de blestem. Se întreba dacă acesta se va abate vreodată asupra-i. Furtună turbată se dezlănţui din înaltul cerului, înnegrind văzduhul. Ploaia cădea ca un plânset peste nuntă, iar tunetele şi fulgerele nu mai conteneau. Rafalele puternice ale vântului se împrăştiau precum o otravă, distrugând totul în cale.

Nuntaşii fugeau dezorientaţi în toate părţile, strigând disperaţi, căutând adăpost. Haosul era luminat de fulgerele ce străpungeau cerul . Tunetele ce urlau furioase preziceau împlinirea cuvintelor fiinţei din vis. Din cerul negru prinse contur o siluetă înaripată, bizară, ce scotea sunete înalte, împletite cu tunetele asurzitoare Zbura în cercuri peste mulţimea ce zbiera ieşită din minţi, că cel-ce-nu-are-odihnă li se arată, apoi se aţinti precum o săgeată ce goneşte spre ţintă, asupra miresei. Captivă între ghearele arătării ce se înălţa purtând-o spre ceaţa morţii, Maria ţipa şi se zvârcolea nebuneşte.

Un trăznet izbi cu putere în moară, prăbuşind-o, aruncând pietrele din care era zidită, în oamenii îngenuncheaţi în faţa naturii urgisitoare, ucigând o parte din ei, printre care şi pe Borzac.

Stropii mari de ploaie ce cădeau peste mire îi străpungeau pielea, împrăştiindu-i-se în suflet, devorându-i-l precum cianura. Văzând cum visul lui s-a destrămat, îşi dete seama că totul a fost iluzie şi deşertăciune. Blestemul întruchipat în natura indestructibilă, îi luase înapoi tot ce i-a oferit, ucigându-i fericirea, iar pe el l-a azvârlit în lume pentru a o colinda fără să-şi găsească locul.

Soarele etern înseninează zilele născute-n întuneric, iar timpul moare şi renaşte, aducând uitarea atât de necesară omului pentru a putea abandona trecutul şi a se avânta în umbrele viitorului.

Evenimentele petrecute la nuntă aduseră groaza şi frica peste sat. Localnicii vorbiră mult timp despre cele întâmplate, iar povestea petrecută într-un trecut atât de îndepărtat a ajuns până-n zilele noastre deoarece a fost adevărată. Asta o mărturisesc locurile şi denumirile tocite de timpul ce a trecut peste ele.

Hotarul ce a servit drept scenă poveştii, a căpătat denumirea "Dosul Morii", după moara-n spatele căreia s-a desfăşurat nunta. Pietrele din care a fost zidită se pot vedea şi astăzi, aruncate pe coasta unui deal din apropiere de către vijelia ce a dărâmat-o, iar de urci pe culmea acestuia poţi zări în depărtare pădurea şi prăpastia Gorganului unde a fost descoperită comoara, precum şi sinistrul deal de la marginea satului, numit Ţigla Mândrului Ionaş , cu cele două creste gemene ale sale, între care, se zice, că diavolul a omorăt mireasa răpită de la nuntă.

În cimitirul de la marginea pădurii de brad, priveşte spre sat înalta piatră funerară, din marmură neagră, care pecetluieste mormântul boierului Borzac, ce doarme în amintirile spectrale ale timpurilor apuse.

Bratfalean Darius, clasa a XII-a E

Liceul Tehnologic de Servicii - Bistrita