Consilierul judeţean Samuel Coman, înlocuit din ATOP pentru “absenţe nemotivate”
Image
coman.jpg

Consilierul judeţean Samuel Leon Coman (PNL) va fi …eliberat din funcţia de membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, proiectul iniţiar de vicepreşedintele Alexandru Pugna fiind dezbătut în şedinţa ordinară de astăzi a Consiliului Judeţean.

„Menţionez că respectivul consilier judeţean, în repetate rânduri, nu a participat la şedinţele convocate, atitudine pe care o considerăm ca fiind o manifestare a dezinteresului faţă de mandatul încredinţat de către Consiliul Judeţean”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

Conform prevederilor legale, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud desemnează 6 consilieri judeţeni ca membri în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, fiind vorba despre Alexandru Pugna, Maria Ulecan, Mircea Mreuţă, Iulian Stroe, Ramona Bugnar şi...Samuel Coman.

Din ATOP mai fac parte... comisarul şef  Ioan Ovidiu Mureşan (şeful IPJ BN), comisarul şef Roberto Hasnăş (reprezentant al Consiliului Teritorial al Corpului Naţional al Poliţiştilor) – în prezent în arest preventiv, subprefectul Ovidiu Frenţ, Ionel Ciurar, Szilagyi Zsolt şi Corina Ernst- reprezentanţi ai comunităţii.