Actualitate
Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a criticat, în cadrul unei conferinţe de presă, faptul că ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a decis să nu prevadă finanţări pentru consiliile judeţene prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Potrivit acestuia, dacă forma finală nu va include şi consiliile judeţene, este luat în calcul posibilitatea formulării unor plângeri către Comisia Europeană, Parlamentul European şi Comitetul European al Regiunilor.
„Am o foarte mare nemulţumire faţă de modul în care dl. Ghinea a înţeles să trimită, în primă fază, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă din care a eliminat consiliile judeţene. În viziunea domnului Ghinea nu există consilii judeţene în România deşi sănătatea este la noi, învăţământul special, infrastructura de drumuri judeţene, cultura şi patrimoniul, la noi. Deşi am fost în repetate rânduri la discuţii, în calitate de reprezentant al UNCJR, se pare că nu am reuşit să-l convingem niciunul pe domnul Ghinea şi în primă variantă a trimis la Bruxelles PNRR cu eligibilitate doar pentru administraţia centrală şi locală excluzând consiliile judeţene”, a menţionat preşedintele Radu Moldovan.
Preşedintele CJ B-N a ţinut să evidenţieze că România are o problemă cu absorbţia fondurilor, în condiţiile în care contractele de finanţare trebuie semnate în podere de 70% până în decembrie 2022, iar ultimele facturi de lucrări trebuie trimise în august 2026.
„Consiliile judeţene au proiecte mature, sunt pregătite să absoarbe fonduri, cum suntem şi noi cu noua aripă a spitalului. La finalul lunii aprilie, terminăm şi licitaţia, avem şi constructor, putem începe lucrul şi să luăm banii. Dar este interes să luăm aceşti bani şi să eliminăm urmările pandemiei sau doar facem declaraţii? Împreună cu colegii din UNCJR am făcut toate demersurile necesare, eu sper ca cei din coaliţia de guvernare să convingă Guvernul României că viziunea ministrului Ghinea este profund greşită şi planul final să cuprindă şi eligibilitatea consiliilor judeţene, pentru cetăţenii pe care-i avem în grijă. În altă variantă, ne vom vedea nevoiţi să facem demersurile necesare către Parlamentul European, Comisia Europeană, Comitetul Regiunilor şi să-i înştiinţăm de abuzul care se preconizează în PNRR”, a menţionat preşedintele Radu Moldovan.
În context, preşedintele CJ a menţionat că administraţia judeţeană este pregătită cu proiecte pentru momentul când vor fi lansate linii de finanţare europene, pentru modernizarea DJ 151, restaurarea Castelului Teleki de la Comlod, a Casei Săseşti de la Livezile.