Consiliul Judeţean a primit o singură ofertă pentru achiziţia de teren din Colibiţa

Proprietarii de terenuri din Colibiţa nu s-au înghesuit să-şi depună ofertele de vânzare la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud. Doar o singură documentaţie a fost depusă în termenul prevăzut de administraţia judeţeană, ce-i drept pentru ambele parcele pe care le prevedea anunţul.  

          Pe aceste terenuri ar urma să fie dezvoltat un centru nautic de agrement care înseamnă, pe lângă o clădire administrativă (plus restaurant şi bar), terase, piscină, plajă, debarcader pentru bărci, hidrobiciclete, iahturi, zona belvedere. De asemenea, se doreşte amenajarea unei plaje publice pe malul lacului.  În această zonă va fi şi locul de campare/picnic pentru turiştii care preferă cortul. Consiliul Judeţean a alocat 100.000 lei pentru achiziţia terenurilor.  

          Comisia de negociere, formată din vicepreşedintele Consiliului Judeţean – Dorin Popescu şi consilierii Florin Urîte (PDL), Iulian Stroe (USL), George Pop (USL), Vasile Puica (USL) şi Ciprian Breşfelean (PP-DD), alături de reprezentanţi ai aparatului tehnic – Veronica Hăsnaş şi Crina Borş,  administratorul public Florin Moldovan şi arhitectul Mihaela Vrabete au asistat la deschiderea ofertei.

„Noi am analizat dacă oferta se încadrează din punct de vedere tehnic, al condiţiilor prevăzute în caietul de sarcini. Documentaţia este pentru două loturi, cu doi proprietari. Juriştii Consiliului Judeţean vor verifica, până la începutuil săptămânii viitoare, dacă se întrunesc şi condiţiile de legalitate asupra proprietăţii, apoi ca continua procedura”, ne-a declarat vicepreşedintele Popescu. Deocamdată, nu pot fi făcute publice preţurile pe care proprietarii le solicită pentru terenurile respective.

*** 

          Încă din luna decembrie, în urma propunerii făcute de către democrat-liberalul Florin Urăte, Consiliul Judeţean şi-a anunţat intenţia de a achiziţiona un teren în localitatea Colibiţa, comuna Bistriţa Bârgăului, în vederea dezvoltării obiectivului ”Dezvoltare turistică şi a domeniului schiabil pe Valea Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud”.

          Terenurile achiziţionate vor face parte din domeniul public al judeţului Bistriţa-Năsăud. Autorităţile judeţene au menţionat că se doreşte cumpărarea a două parcele, cu suprafeţe între 7000-30.000 mp, respectiv 4000 – 30.000 mp, cu deschidere la lac de 150 m, respectiv 80 m, cu acces la drumul principal, pentru care să se facă dovada proprietăţii (teren înscris în Cartea Funciară) şi care să fie liber de sarcini (şi pretabil la construcţii). Cele două parcele pot să fie amplasate separat sau în corp comun. Procedura aplicată este cumpărarea prin negociere de preţ.