Actualitate
Spitalul Județean de Urgență Bistrița a fost cuprins în licitația Băncii Mondiale, prin care se va achiziționa pentru spitalul nostru un Computer Tomograf ultramodern, un RMN și un PACS (Sistem de Arhivare și Transmitere a Datelor), anunță președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan. Aceste investiții vor facilita investigațiile pacienților direct în Spitalul Județean.
„Această veste bună am primit-o de la directorul general interimar, Gabriel Lazany, aflat la București pentru promovarea unui proiect revoluționar de modernizare a Secției de Terapie Intensivă și pentru pașii finali de acreditare a Laboratorului de Analize Medicale a Ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgență.
Acești noi pași în modernizarea sistemului sanitar vin în urma unor investiții de peste 20 de milioane de euro, ale Consiliului Judetean și ale Guvernului României, în infrastructura de sănătate a județului nostru”, declară preşedintele Radu Moldovan.
Potrivit acestuia, sănătatea reprezintă o prioritate pentru acest mandat, iar prin aceste investiții, prin atragerea de noi medici, se va ajunge la un act medical de calitate pentru bolnavii care trec pragul Spitalului Judeţean.