DSP BN: 44 de unități de învățământ nu au autorizație sanitară de funcționare! Care sunt motivele!
Image
dsp2.jpeg

În prezent, la nivelul județului Bistrița-Năsăud funcționează 302 unități de învățământ, din care 284 publice (221 în mediul rural și 63 în mediul urban) și 18 private. Dr. Ioan Suciu de la Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud Bistrița-Năsăud a precizat, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, că 44 de unități școlare nu dețin autorizații sanitare de funcționare, dintre care 17 grădinițe și 27 de școli, iar 258 de instituții școlare au această autorizație.

Potrivit reprezentantului DSP BN, toate cele 18 unități de învățământ private (9 grădinițe, 2 școli, 2 licee, 5 școli postliceale) sunt autorizate.

Din cele  44 unitățile neautorizate, nouă sunt în mediul urban - 4 Bistrița, 5 Sângeorz-Băi și 35 în mediul rural, a menționat dr. Ioan Suciu.

Motivele neautorizării țin de faptul că sunt clădiri în construcție sau în proces de reabilitare  - Școala Gimnazială Chiochiș, Școala Gimnazială Agrieș;  Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 Bistrița, Liceul Tehnologic de Servicii Bistrița, Școala Gimnazială „A.P. Alexi” Sângeorz-Băi; funcționeză în clădiri cu altă destinație - case particulare, parter de bloc, precum Grădinița cu Program Normal nr. 2 Sângeorz-Băi, Grădinița cu Program Normal nr. 1 ANL Subcetate Bistrița, Grădinița cu Program Normal nr. 17 Bistrița și alte cinci în mediul rural; au condiții necorespunzătoare - clădiri vechi, deteriorate, fără sursă de apă sau cu sursă de apă nepotabilă, grupuri sanitare necorespunzătoare, încălzire cu sobe de teracotă  - 31 unități ( Școala Gimnazială Cormaia, Grădinița cu Program Normal Cormaia, Grădinița cu Program Normal Unirea; alte 28 în mediul rural).