Dumitru Popiţan, renumitul dascăl bistriţean este în ceas aniversar. Adaugă al 83-lea trandafir la buchetul vieţii. Profesor de sport la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu", peste 30 de ani, specialist în acest domeniu, unde a avut rezultate remarcabile, Dumitru Popiţan s-a retras în ultimii ani în lumea literelor, având peste 30 de cărţi publicate. Şi premii pe măsură. Din cele peste 3000 de poezii, în zi de naştere am selectat câteva, cu gândul cel bun, urându-i scriitorului mulţi ani cu sănătate şi împliniri!

Menuţ Maximinian

Anonimă? O semnez

- O rugare vreau să fac

Către cei sus-puşi, vecine,

Deşi uni spun să tac,

Ce se-ntâmplă e-o ruşine:

Vreau ca Strada Plopilor

Să fie şi ea curată

Şi-ntr-un grabnic viitor

Vreau să fier asfaltată.

Dar n-aş vrea ca să se ştie

Cine-a scris rugarea asta,

Deşi nu e o hoţie,

O semnez, cu asta basta.

- Da, dar poate că ţin minte

Şi odată se răzbună,

Mai bine să fi cuminte,

Semnătura nu e bună.

Ca să nu ne bage vină

Procedăm ca orişicine:

O trimitem anonimă,

- Atunci…o semnez vecine!

A venit…

A venit nepotu-acasă

Şcolit fiind prin ţări străine

Şi în timp ce sta la masă

Întrebat-a dacă-i bine?

Cum e în democraţie?

Cum trăieşte lumea-n sat?

Dacă este avuţie

Şi pământul de-i lucrat?

Şi răspuns primi la toate:

Nu mai este colectivă,

Mai lucrează cine poate,

Restul sunt tot în derivă.

- Unde este-acum primarul

Care dirija prin sat

Atunci când domnea amarul?

- El munceşte prin Senat.

- Şeful comuniştilor,

Ce mai face, e tot beat?

- Acum e-al aleşilor

Şi el e tot prin Senat.

- Păi nu prea avem schimbări

Dacă ei sunt prin Senat,

Tot ei ne-au condus şi ieri,

Este trist ce am aflat.

Comuniştii de-altă dat

Nu mai au funcţii prin sat,

Iată cum au avansat,

Azi au funcţii în Senat.

Atât timp…

Atât timp cât stai pe soclu

Totu-i tulbure, murdar,

În zadar porţi tu monoclu

Dacă-n gesturi eşti barbar,

Cine te-a urcat acolo

N-a ştiut ce merit ai,

Confundat eşti cu Apollo

Mereu, când pe soclu stai,

Atât timp cât soclu-ţi este

Protector şi paravan

Vei rămâne c-an poveste

Un erou, ca Jan Valjan.

Bucuraţi-vă…

Bucuraţi-vă păduri

Pentru vestea ce v-o dau:

S-a pus taxă pe securi,

Securi care braconau.

Bucuraţ-vă păduri

Pentru faptul că acum

Veţi fi date la străbuni,

Care făcutu-v-au scrum.

Bucuraţi-vă păduri

Că hectarul s-a mărit,

Guvernanţii sunt mai buni

Şi iar v-au despădurit.

Bucuraţi-vă păduri,

Pădurarii vă păzesc,

Iar pe cei ce vor fi duri

Prin legi aspre-i pedepsesc.

Bucuraţi-vă păduri

Sunteţi pentru sate-averi,

Scene pentru trubaduri

Şi decor în primăveri.

Bucuraţi-vă păduri

Chiar dac-a-ţi rămas tulpini,

Vor mai creşte pomi maturi

De fag, tisă, sau de pini.

Bucuraţi-vă păduri

Pentru zilele ce vin,

Noi vrem zile fără uri

Şi cu cerul mai senin.

Ca românul…

“Ca românul nu-i nici unul,

Decât doi mai bine unul”!

Ca românul nu sunt zece,

Din ei nouă pot să plece.

Unul care mai rămâne

Face toate mult mai bine,

Unde-s zece sapă unul,

Nouă pufăie tutunul.

Unde dă unul cu sapa

Nouă stau sub braţ cu mapa,

Unde unu-i cu putere,

Nouă-s cu halba de bere.

Astăzi iată că unirea

N-are nimic cu-mplinirea,

Unul bun face de toate,

Nu uita asta nepoate!

Şi să şti, îţi spune Bunul:

“Ca românul nu-i nici unul,

Decât doi mai bine unul”!

Când ai soacră

Când ai soacră şi soţie

Nu poţi fi independent,

Ca-n orice democraţie

E un mini-parlament.

Cu program de guvernare,

Aprobat, neaprobat,

Mereu eşti în programare

Ca-n cameră şi-n senat.

Când soţia îţi trasează

Linia ce-ai de urmat,

Soacra de-ndată visează

Că nu prea te-ai conformat.

Nu este majoritate

Şi nici opozanţi nu sunt,

De aceea din păcate

Pasu-n mersuri e mărunt.

Când ai soţie şi soacră

Nu poţi fi independent,

Viaţa ţi se pare acră

Şi-ţi pierzi orice sentiment.

Catrene impozabile

Ca s-aducă bogăţie

Guvernanţii se gândesc

Impozit pe sărăcie

Ar fi cel mai omenesc.

Telefoanele mobile

Scrise sunt şi ele-n file

Ele dacă sunt purtate

Vor fi şi impozitate.

Au mai inventat o formă

A creşte în avuţie,

Să cuprindă în reformă

Impozit şi pe prostie.

Vai ce mare iscusinţă

Pe la guvernanţi s-arată,

Maşina în folosinţă

Trebuie impozitată.

Iată ce mi-a fost dat mie

Să trăiesc şi să apuc,

Impozite o să fie

Şi pe cesul cel cu cuc.

Mai alaltăieri, bădie,

Şti ce încă am aflat?

Impozite o să fie

Pe sportivul transferat.

Se vorbeşte prin cetate

Că ar mai fi de dorit

Să fie impozitate

Paturile de dormit.

Şi cu minţile pătate

Încep a se aburii,

Sper a fi impozitate

Lentilele fumurii.

Un parlamentar spunea

Că-ar fi bine şi aşa:

Impozite mai precise

Pe catrenele ce-s scrise.

Pentru cele scrise-aici,

Fără de păreri de rău,

Sper cu sume mult mai mici

Impozat e pixul meu.

Ce mici sunt

Ce mici sunt unii oameni mari

Că sunt prefecţi, că sunt primari,

Ei când se urcă la tribună

Mai mici se văd şi nu-i a bună.

Ce mici sunt unii oameni mari

Consilieri, parlamentari,

Pe soclul lor când stau cuminţi

Parcă-s mai mici şi pe la minţi.

Ce mici sunt unii oameni mari

Urechi au parcă de ---ari,

Şi nu aud cum plâng aici

Cei mari ce lor li se par mici.

Ce mici sunt unii oameni mari,

Se-nfoaie parcă-s legendari,

Ei n-au în viaţă nici un rost,

Ba mai mult uită cine-au fost.

Ce mici sunt unii oameni mari

Când sunt văzuţi de pamfletari,

Ce-i prind în versul lor amar

Sunt aluat de pamfletar.

Un aluat ce-i ne dospit

Şi nu prea bun de împletit,

De aruncat e la gunoi,

Ce mici viţei sunt nişte –oi.

Dialog de angajare

După ce am protestat

Aş vrea să fiu angajat,

Nu vreau să rămân şomer

Prin oraş mereu stingher.

Am cerut unui patron

Ce parcă avea blazon,

Ca să fiu audiat

Pentru a fi angajat.

La dialog de-angajare

Am aflat o veste mare:

Pentru a primi un post

Trebuie să fi un prost.

Mi s-a spus atunci pe loc

Tu ai cap de dobitoc,

Ori în schemă eu nu am

Loc decât pentr-un bolnav.

Şi aşa m-am pomenit

Că sunt şi puţin tâmpit

Şi iat-aşa de le-adun

Cred că sunt deja nebun.

Fă-mă Doamne om nebun,

Prost, tâmpit şi la un loc

Să aflu că nu sunt bun,

Doar pe post de dobitoc.

Aş vrea eu a fi chemat

Pentru a fi angajat

Undeva pe orice post,

Să fiu angajat ca prost.

Fonduri FARE

Astăzi nouă ni se pare,

Numai cine nu vrea n-are

Ceva bani din fonduri FARE.

Cumpăraţi măcar o floare

Nu ţineţi bani-n sertare

Dacă sunt din fonduri FARE.

De vă vin în buzunare

Pentru-activităţi şcolare

Folosiţi doar fonduri FARE.

Cumpăraţi calculatoare,

Telefoane celulare,

Tot din fondurile FARE.

De vedeţi lucruri bizare,

Poate chiar televizoare,

Daţi pe ele bani din FARE.

Pentru vacanţa cea mare,

În plimbări peste hotare,

Folosiţi tot fonduri FARE.

Dacă e nevoie mare

De ce n-am lua mâncare

Din aceleaşi fonduri FARE.

Să serviţi orice mâncare,

O ciorbă de perişoare,

Folosind tot fonduri FARE.

Prăjiţi mici, prăjiţi grătare,

Goliţi vinul din pahare,

Cât mai sunt fonduri la FARE.

Îmbrăcaţi bluze, taioare,

Cismuliţe în picioare,

Din bani primiţi de la FARE.

Deputat, senator are

Noi maşini parlamentare

Luate din fonduri FARE.

Cine vrea sponsorizare

Şi prezenţă în ziare,

Se rezolvă tot cu FARE.

Greierele şi furnica

Undeva pe-un muşuroi

Greierele şi furnica

Se-ntâlnesc, aşa în doi,

Pe furnică-o prinde frica.

El în frac, gătit de drum.

Ea-ncărcată cu de toate,

Harnică e şi acum,

Stă mirată şi socoate.

- Unde mergi tu cu chitara?

O să-mi ceri iarăşi mâncare.

- Uite că părăsesc ţara,

Merg într-un oraş mai mare.

- Nu mi-a trecut nici prin vis

Că voi prinde eu contracte

Undeva pe la Paris

Să cânt pe la mari palate.

Şi-a rămas aşa mirată

Furnicuţa se-ntreba:

Ce scriau poeţii-odată

Despre greier când cerşea?

- Scriau că tu vii la mine

Şi-mi ceri un grăunte, frate,

Uite că acum ţi-e bine

Şi trăieşti doar prin palate.

- Ce să cred despre povestea

„Greierele şi furnica”,

Vreau să i se ducă vestea,

De spus nu mai spun nimica.

- Ştii ce frate, te-aş ruga

Pe poet de-l vei vedea

Tu să-i spui din partea mea

Că-i un mincinos, sadea.

- N-a spus el că vii la mine

Şi-mi ceri ceva de mâncare?

Iar eu îţi spuneam că-i bine

Să munceşti ca fiecare?

Blestemat poetul fie,

Dacă nu e de folos

Tot ce-a scris în poezie

El rămâne-un mincinos.

Laude

Să vedeţi, în Strada Mare

Doi politică făceau,

Laude parlamentare

României aduceau:

“România e bogată,

Sărăcie nu mai e,

E ştiut în ţara toată

Este tot ce trebuie”.

“România e frumoasă

Şi gătită-n sărbători,

Găsim în fiece casă

Numai bunuri şi valori”.

«România-i ţară mare

Cu averi ce nu se ştiu,

Fericit e fiecare

Şi-i departe de sicriu ».

« România-i ţara-n care

Bunăstare-i peste tot

Fericit e fiecare »

De aceea eu socot :

Dacă-i mare fericirea,

Fraţilor, eu vă propun

Să fugim în România

Unde traiul e mai bun.

Dec. 2006

Pădure

Pădure bătută de vânt,

Copaci căzuţi la pământ,

Tăiaţi pentru lemne de foc,

Şi cine avea-va noroc?

Drujbe ce taie păduri,

Fiare ce fug de securi,

Domină codrii-n Ardeal,

Tăiaţi sunt copacii în val.

Şi trenuri merg, am mai spus,

Pline cu lemn spre apus,

Cu lemn fasonat pentru foc,

Au totuşi vecinii noroc.

Noroc pe cei din Ardeal

Ce taie pădurile-n val,

Se-ncarcă-n vagoane cu greu,

Şi circulă trenuri mereu.

Poliţist de frontieră

Poliţist de frontieră

Într-o nouă manieră

Şi să ştiţi că-i bun „mălaiul”

Pentru mine poliţaiul.

Şi cum spune turcul „aga”

Merge şi aicea şpaga,

Cum îi spun acuma „darul”

Curg şi-aici banii cu carul.

Dar să ştiţi nu-i de glumit

Când te vezi îmbogăţit

Zău că te cuprind fiorii

Când şti că vin procurorii.

Cred că nu vor încerca

De la mine a afla

Dacă „şpaga”,”mita”, „darul”

Vor umple şi-aici dosarul.

Dacă vreau eu ca să scap

DNA să nu mă vadă

Încerc, mă dau peste cap,

Să nu fiu uşoară pradă

Nu mai vreau vameş să fiu

Chiar acuma mă înscriu

Într-o nouă carieră:

Poliţist de frontieră.

Dacă da, eu nu mai ştiu

La hotar aş vrea să fiu

Nici vameş, nici poliţist,

Orice numai să exist.

Sunt vesel..

Sunt vesel de felul meu,

Supărat că-n ţară-i rău,

Sunt vesel de veselie,

Supărat de sărăcie.

Vesel sunt ca orişicând,

Supărat când sunt flămând,

Vesel sunt şi ard ca focul,

Supărat pe nenorocul.

Vesel sunt şi plin de haz

Supărat sunt de necaz,

Vesel sunt şi am putere,

Supărat sunt de durere.

Vesel sunt când mai iubesc,

Supărat că-mbătrânesc,

Vesel sunt când nu greşesc,

Supărat când rătăcesc.

Vesel sunt la veselie,

Şi când scriu vreo poezie,

Supărat la supărare

Şi când supărarea-i mare.

Sunt vesel de felul meu,

Aşa vrut-a Dumnezeu,

Supărat nu voi mai fi

Cât încă voi mai trăi.

Supăraţi sunt

Supăraţi sunt toţi din bloc

După oamenii lui Boc,

Care-au fost înlăturaţi,

Să fim oare supăraţi?

Dacă stau şi mă gândesc

Nu e prăpăd omenesc,

Doar mai sunt nepricepuţi

Prin Guvern, dar nu-s ştiuţi.

La balcoane iată-au pus

Steaguri negre când s-au dus,

Iar pe ele era scris:

„Ne vedem în Paradis”.

Ne-ntrebăm dacă ei vor

Trai în Paradisul lor

Mai sunt astăzi de crezut?

Cei din bloc nu l-au văzut.

Poate cei care-au rămas

Să ne scoată din impas.

Şi în vreme şi în timp

Să ne urce pe „Olimp”.

Mare supărare-n bloc

După oamenii lui Boc.

Supărări la primărie,

Plimbăreţ Boc n-o să fie.

Unii

Uni-s bogaţi,

Cei mulţi uitaţi.

Uni-s mişei

Cei mulţi sunt miei.

Uni-s inculţi,

Cei mulţi desculţi.

Unii par blânzi,

Cei mulţi flămânzi.

Uni-s nebuni,

Cei mulţi sunt buni.

Uni-s aleşi,

Cei mulţi culeşi.

Uni-s sus-puşi,

Cei mulţi supuşi.

Uni-s stăpâni,

Cei mulţi sunt câini.

Unii conduc

Mulţi sub papuc.

Unii domnesc,

Cei mulţi cerşesc.

Unii promit,

Cei mulţi înghit.

Unii vorbesc,

Cei mulţi trudesc.

Unii din ei,

Se cred a fi zei,

Ura faţă de bătrâni

Ura faţă de bătrâni

S-a-nteţit în România,

De la cei mai mari “stăpâni”

Se pare-a plecat mânia.

Ura faţă de bătrâni

Pare-a fi alimentată

Tot de cei mai mari “stăpâni”,

De mişeii de-altădată.

Ura faţă de bătrâni

E prezentă în tot ceasul,

Doar bastoanele în mâini

Le mai dirijează pasul.

Ura faţă de bătrâni

Trebuie înlăturată,

De la mici pân-la “stăpâni”

Să-i iubim ca altădată.

Ura faţă de bătrâni

Trebuie de-acum uitată,

Fie slugi, fie “stăpâni”,

Bătrâni fi-voi ei odată.

Vameşul.

Moto: „De la Siret pân-la Tisa

Tot vameşul plânsu-mi-sa”.

Sunt unul ce s-a născut

Şi norocul m-a bătut,

Naşul când m-a botezat

Nume de vameş mi-a dat.

Cadou mi-a făcut desaga

Doar la vamă merge şpaga,

Se trece uşor hotarul

Dacă banii curg cu carul.

Care-i munca cea mai grea

La vamă în ţara mea?

După-o zi lungă muncită

Să numeri banii din mită.

Să-i pui undeva la grindă

DNA să nu te prindă.

Şi-uite-aşa vere Ioane

Zilnic număr milioane.

A spus naşul la botez:

Câştigi cât tu nu visezi,

Totul e să nu te prindă

DNA cu bani la grindă.

Şi-a mers bine zilnic şpaga

Până s-a umplut desaga,

Într-o zi la orice vamă

Şpaga se transformă-n dramă.

Când de sus ordin s-a dat

Vameşul e arestat,

Printre ei şi eu eram

Unul ce şpagă luam.

Şi iată că DNA

A venit şi-n casa mea,

Să mă ciuruie de bani,

Să mă reţină mulţi ani.

De ştia atunci nănaşul

Nu mă boteza vămaşul,

Făceam altă carieră:

„Poliţist de frontieră”.