LUMINĂ LINĂ

Deodată,

m-am îmbolnăvit -

nu, nu mai sufeream de prea mult suflet,

nu cred că mai puteam suferi,

după Lucian Blaga-

dar...

m-am îmbolnăvit

de o boală nouă,

nouă ca un neologism,

pe care îl purtam cu mine

de când m-am născut;

m-am îmbolnăvit

dar nu ştia încă nimeni –

mă temeam să nu sufăr de o boală

contagioasă

şi un timp nu mai ieşeam din casă,

pentru a nu-i molipsi şi pe prietenii mei

puţini,

tot mai puţini,

atât de puţini, de parcă ar fi dispărut toţi,

înaintea mea, de aceeaşi boală;

nu mi-au ieşit bube,

nu mi-au crescut pete,

nu mai ardeam ca altădată –

din când în când, mă durea

câte un colţ de cerc,

aşa ca o umflătură ce modifica imaginea,

ca-n Micul Prinţ;

acum ştiu că m-am îmbolnăvit

de o boală fără leac –

da, m-am îmbolnăvit,

în tăcere,

de prea mult mine...

LIMBA ROMÂNĂ

Eu nu cred că limba română se poate uita -

Aşa cum susţin unii, plecaţi de mult,

Peste graniţe de pământ –

Şi care se-ntorc, la un moment dat,

Ca păsările, cunoscându-şi drumul –

Ei nici nu ştiu

Că există cărări nevăzute care duc

În limba română,

Că se pot face rost de bilete din timp

Cu destinaţia „limba română”,

Că dacă dispar plăcuţele de ţară

Ele pot fi înlocuite cu cele de limbă –

Că nici o răsplată nu e mai grea

Ca durerea din clipa în care

Limba română ar uita de ei...