Actualitate
Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că în această lună încep lucrările de construcţie a aquapark-ului din Complexul Sportiv Polivalent de la Unirea. „Vom demara lucrările la aquapark, avem alocate 3 milioane de lei. Am semnat contractul de execuţie şi de săptămâna care vine vor intra buldozerele şi în zona respectivă. Alocăm aceste 3 milioane ca să înceapă lucrările, practic cu aceşti bani ar trebui să se iasă din pământ – cum spun constructorii – să se toarne fundaţiile, urmând ca apoi să se continue cu o sumă din bugetul local, dintr-un împrumut etc. Din punctul meu de vedere este un obiectiv foarte important şi care, sunt sigur, că va fi dus la bun sfârşit, indiferent cine va fi primar", a declarat primarul Creţu.
Execuţia a fost adjudecată de Mis Grup, în asociere cu alte firme, primarul Bistriţeu avansând o valoare totală de aproximativ 18 milioane de lei.
La momentul anunţului investiţiei, aceasta cuprindea un bazin olimpic acoperit şi două bazine în aer liber, din care unul pentru copii. Bazinele exterioare au tobogane cu apă şi anexele corespunzătoare. Clădirea bazinului olimpic va avea spaţii special amenajate pentru gimnastică aerobică şi recuperare sportivă, saună, masaj şi un centru Spa.
https://www.facebook.com/ovidiu.cretu.10/videos/1259603267408797/?t=0