Actualitate
Am descoperit cine e acel W.C., care mă urmărește rozându-și unghiile, pe site-ul cotidianului „Răsunetul”. Profesional, e un trepăduș, dar în primul an de apariție a ziarului județean „Ecoul” făcea parte din redacție, ca securist sub acoperire și binecuvântat din partea P.C.R.-ului Bistrița-Năsăud. Au găsit omul potrivit: nu știa să citească, doar să numere paranteze.
Propun spre tipar un mesaj pe care l-am primit deunăzi de la scriitoarea Viorica Pop. O, nu, nu în ideea de replică, ci ca un exemplu de atitudine pubică față de opiniile altcuiva.
Ghimpii din coloane
Să pătrunzi în coloanele din rubrica „La noi” a lui Cornel Cotuțiu de la „Răsunetul ” e încercare de căutări în arheologia identității românești cu o sintaxă din metafizica lui Nichita Stănescu gândind la stâlpul Vasile Pârvan: „Neliniștea, singura neliniște adevărată, e să- (rubrica „La noi”ți fie foame cu ceva care nu are gură, de ceva care nu e de mâncare”.
Oricât de neimportantă ar părea pentru unii vopseaua de pe coloană, ele au o armură interioară, din loc în loc cu ghimpi în care să se înțepe numărătorii de paranteze spre a se vaccina pe termen lung contra virușilor din superficialitatea numită de ei „zeflemea”.
Ca să poți intra, trebuie să-ți faci din pași un mers în lucrare și să ajungi în centru, locuit deopotrivă de trecut și viitor cu viziune de clepsidră a unui prezent implicat. Nu toți avem magia de a recunoaște în curgerea nisipului grăuntele cu embrion de perlă. Nu orcine face distincția dintre „un prezent tulbure” și „acel tulburător nu știiu ce ” din cartea de recitire a nației noastre. Sau între „mască” și „mascați”. Sub mască poți găsi chipul înțelegător că democrația presupune respectarea legii, mascații își fac legea din sfârâielile „tigăilor revoluționare”, cu bastoane în loc de mânere.
În armura cu ghimpi din coloanele „La noi” ai nevoie de o lege care să lege vocalele și consoanele din toate dimensiunule ființei românești!
Fără să calc dreptul la drepte paranteze, căci pășesc cu stângul, îndrăznesc să deschid o paranteză să le cer și eu coloanelor îngăduința de a mă însângera în ghimpii lor pentru o mijire în lumina celui care-și zice „Ăl mic de pe Someșul Mare”.
Și pentru că romanele, proza scurtă, publicistica, atât de multe într-o viață a unei singure ființe, își adună esențele în inscripția „multum in parvo”, mizez pe traducerea înscripției în „monadă de Beclean” din „occidentul județului Coșbuc-Rebreanu”, întrucât Cornel Cotuțiu e un prezent continuu al creației.
Viorica Pop