Actualitate
La Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației au fost semnate, săptămâna aceasta, noi contracte de finanțare, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, trei unități administrativ-teritoriale din Bistrița-Năsăud numărându-se printre beneficiari.
Astfel, comuna Matei beneficiază de o finanțare de 7.178.507,72 lei pentru proiectul “Extindere rețea publică de apă uzată menajeră în comuna Matei, loc. Matei și Corvinești”. „Este o investiție foarte importantă pentru comunitatea noastră și mă bucur că a fost semnat contractul de finanțare. Mulțumesc pentru sprijinul acordat atât domnului președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, cât și doamnei secretar de stat Monica Săsărman de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației”, ne-a declarat primarul Octavian Pop.
De asemenea, comuna Rebra are finanțare de 10 milioane lei pentru modernizarea străzilor și a drumurilor, comuna Coșbuc - cinci milioane lei pentru “Realizare captare, tratare, înmagazinare și aducțiune de alimentare cu apă și modernizare rețea de apă în localitatea Coșbuc.