Masca de pe faţa lumii

O mască poartă lumea pe fiecare faţă

Un semn că se ascunde ceva de la făptură

Ce s-ar putea preface în dragoste sau ură

Dar sigur e că are surprize pentru viaţă.

Poate mai e un viciu ascuns în mădulare

Poate o stilizare făcută-n alte vremi

Poate o răzbunare de care să te temi

Sau poate-o cicatrice marcând o întâmplare

Dar lumea fără mască ar fi ceva mai bună?

Să fie toate astea ţinute la lumină?

Să nu existe masca cea care nu-i de vină

Şi din nefericire, o lume o răzbună

Dar cine poate oare un adevăr să spună

Când adevărul nu e cel care ne adună.

Efemer

Mai spune-mi o dată să ştiu

Că totul ar fi efemer,

Dezvăluie-mi sfântul mister,

Cum trebuie altfel să fiu.

Sărac, fără ploi anotimp

Cu flori veştejite din zori

Bogat să fiu, fără comori

Să nu am nici spaţiu nici timp,

În toate să fiu ce nu sunt

Şi chiar cu nimic comparat

Cu sufletul sincer, curat

Plutind între cer şi pământ.

Şi-atunci de-aş mai fi efemer

Să-mi spui, Doamne; ce să mai sper.

Cuvinte încrustate

Stau cuvintele-ncrustate

Peste oameni, peste dalii

Stau cuvinte luminate

Pe biserici şi vitralii.

Stau cuvintele pe piatra

De pe cruci şi pe absidă,

Stau cuvintele pe vatra

Unui spaţiu de colindă.

Stau cuvintele pe tronuri

De voievozi cu mare nume,

Stau cuvintele pe socluri

De intrare-n astă lume.

Să ne onoreze vatra

Multe vor mai fi să fie

Stau cuvintele pe poarta

De intrare-n veşnicie

Jocul vieţii

Ceva teribil este-n viaţă jocul

Pe care nu poţi singur să-l alegi

Fiindcă destinul îţi alege locul

Şi trebuie să-nveţi să-l înţelegi.

El poate fi hazardul sau norocul

Cu cărţile pe masă dacă eşti

Şi ţi se potriveşte timpul, locul

Se poate descifra tot ce doreşti.

Dar dacă-n viaţă uiţi că eşti actorul

Ce joacă singur rolul principal

Tu sigur vei risca să-ţi pierzi umorul

Şi să fii scos din scenă cu scandal.

Să joci, să fii de toate dar să ştii

Că viaţa nu-i o joacă de copii.

Singurătate

Eşti singur chiar cu prieteni mulţi şi buni

Singurătatea nu-i doar prietenie,

Ea-n suflet are tainica făclie

Ce nu o vezi şi nu poţi s-o asculţi.

Dar dacă ai credinţă cu tărie

Ea capătă valenţe-n Univers

Nu mai eşti singur şi neînţeles

Şi-n toate ai o sfântă armonie.

De o lumină tu eşti străbătut

Care uneşte Harul cel Ceresc,

Cu harul tău teliuric, omenesc

Făcând o simbioză-n absolut.

Ceva ce poţi de-acum să înţelegi

Şi marea tain-a lumii, s-o dezlegi.

Apocalipsa

Dacă purtăm în genă origine divină

Mai josnic decât Iuda noi i-am vândut lumina

Trăind apocaliptic în lumea filistină

Şi pentru toate omul, el singur poartă vina.

O, glorii ale lumii, o, glorii muritoare

Ninive, Babilonul trădează aurora

Cenuşă risipită din slava creatoare

Planează peste toate Sodoma şi Gomora

Şi dacă altă lume începe cu sfârşitul

Aceste lumi ce este prea mult dispreţuită

E numai pentru faptul că-n toate-i infinitul,

Ce guvernează Cerul cu legi nemuritoare.

De sunt atent în lume la câte se întâmplă

Aud de Sus cum vine a cerului damnare.