Actualitate
Fostul viceprimar liberal Ioan Peteleu susţine că pe tema execuţiei bugetare şi a unor investiţii, „din când în când”, edilul municipiului Bistriţa „dezinformează”, o astfel de situaţie fiind în cazul Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc”.
„Acum o lună de zile, primarul Ovidiu Creţu a făcut o declaraţie vizavi de unul dintre proiectele care se derulează în municipiul Bistriţa, şi anume, reabilitarea Centrului Municipal de Cultură. A declarat că acest proiect are puţine şanse de a se finaliza în acest an. Nu ştiu care a fost considerentul pentru care a făcut această afirmaţie, pentru că săptămâna trecută am avut o şedinţă a comisiilor reunite în care executivul ne-a prezentat o situaţie a tuturor proiectelor cu finanţare europeană. Din acea situaţie rezultă că lucrările la acel proiect sunt realizate şi decontate în proporţie de 56%. Am pus întrebarea chiar la modul acesta, dacă proiectul se va finaliza în termen. Ni s-a răspuns de către executiv că acel proiect se va finaliza la termen şi că singurul proiect care nu se va încadra în termenele stabilite va fi Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”.
Ca urmare, considerăm că, din când în când, nu cunoaştem motivele, Ovidiu Creţu dezinformează sistematic vizavi de execuţia bugetului”, şi-a argumentat declaraţia Peteleu.
Liberalul a ţinut să menţioneze că astfel de declaraţii ar fi „un model PSD”.
„Credem că este modelul PSD, pe care-l aplică PSD. Observaţi şi la nivel naţional, nu se demarează nicio investiţie importantă, se ţin banii pentru anul viitor, pentru alegeri şi nu cred că vom avea deschise anul viitor, încă din luna februarie, zeci de şantiere”, a spus Ioan Peteleu.
Liberalul a reclamat şi modul în care se desfăşoară lucrările la un alt proiect cu finanţare europeană, cel privind reabilitarea pasajelor, proiect care ar fi putut fi finalizat „dacă se ţineau frâiele mai bine”.