ITM a depistat 34 de angajaţi fără forme legale

Numărul bistriţenilor care au fost identificaţi de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud, fără forme legale de angajare, s-a triplat în luna octombrie faţă de luna precedentă. Potrivit raportului instituţiei bistriţene, în cadrul acţiunilor de control au fost depistaţi 27 angajatori la care lucrau 34 de persoane fără forme legale, fiind aplicate amenzi contravenţionale însumând 102 000 lei. Comparativ, în luna septembrie 12 bistriţeni au fost “prinşi” muncind “la negru”.

În domeniul relaţiilor de muncă, în luna octombrie 2010 au fost controlaţi 150 agenţi economici la care îşi desfăşurau activitatea un număr de 1 797 salariaţi. În aceeaşi perioadă, au fost realizate 87 vizite de control si evaluare la unităţi economice, care vizau repectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă, aplicându-se cinci amenzi în cuantum de 70 000 lei. Conform datelor ITM Bistriţa-Năsăud, luna trecută au fost declarate şapte accidente de muncă, din care unul mortal şi şase soldate cu incapacitate temporară de muncă.