motto

când moartea are ultimul cuvânt

începe poezia

vopsește gâzele și buburuzele

și-am vrut să mă salveze

la ea în port să mă primească

dar împreună cu cel care

pășește pe calcare

recită în oxigen și se ridică

la mine în suflet în picioare

la Paște cu emoții

în nuanțe vii de mântuire

sub prunul în floare mut Carpații

printre spații la masa de protocol

cartea de taină e deschisă

decând în apă sângeră cinci pâini

și nu mă apretez la alcool

sub prunul înflorit

îmi dau focului veșmântul

și-n iarba crudă la pământ mă culc

văd grădinile de început

și cerul în pieptul dezgolit

mi se deschide

de asemenea apropiere

cu mainile goale rup cremenea

cu palma bătătorită mângâi inima

și citesc din untru bătăile năvalnice

zvâcnirile din gât nebunatice și-l întreb

ce are în gând

cu forma prunului din facerea dintâi?

nu îmi răspunde

rezistență nu-mi opune

din singurătate mă ia în brațe

față în față

ochi în ochi

și restul trupului

atomi de bucurie numără coji de ou

și sâmburi de măr și prun