Andrei Rusu (viceprimar Bistriţa): Parcul Industrial Bistriţa Sud va fi realizat în următorii doi ani
Image
img3603.jpg

Viceprimarul liberal Andrei Rusu susţine că investiţia privind realizarea unui parc industrial în municipiul Bistriţa a intrat în linie dreaptă, urmând să fie finalizată în maximum doi ani. Potrivit acestuia, autorităţile municipale au identificat şi resursele financiare pentru susţinerea investiţiei de circa 31,5 milioane lei: jumătate fonduri UE, jumătate de la bugetul local, prin contractarea unui credit.

Parcul Industrial Bistriţa Sud va fi amenajat în extravilanul municipiului Bistriţa, pe o suprafaţă de aproximativ 30 hectare, într-o zonă delimitată de malul stâng al râului Bistriţa, în dreptul localităţii componente Viişoara, cu acces auto din Sărata pe lângă pepiniera Direcţiei Silvice Bistriţa. Proiectul tehnic propune cinci zone funcţionale împărţite în parcele, pentru industrie/servicii, industrie medie, echipamente edilitare, logistică, investiţii şi servicii. Normal, infrastructura de afaceri presupune şi asigurarea utilităţilor, de la reţele de gaz, energie electrică, apă, canalizare, până la …internet.

„Putem spune că demarăm procesul de implementare. Proiectul este depus pentru cofinanţare de 50% la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest. A trecut deja de faza de evaluare şi de corecţie a proiectului tehnic. Practic, ţinând cont că prim-ministrul Ungureanu a cerut urgentarea tuturor fazelor de implementare şi de absorbţie a fondurilor europene, estimăm că în maximum două luni de zile va fi semnat contractul de finanţare. Vom avea asigurată 50% din finanţare, aproximativ 15 milioane lei. Diferenţa de 14 milioane lei, sigur că vor apărea şi reduceri în momentul licitaţiei lucrărilor, este asigurată printr-o hotărâre de Consiliu Local, prin credit”, a explicat Andrei Rusu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Viceprimarul Bistriţei a menţionat că investitori din Spania, China, dar şi din România au contactat autorităţile municipale pentru a cere locaţii în vederea dezvoltării unor investiţii, acestora arătându-li-se …orizontul 2013. Oricum, odată cu execuţia lucrărilor, Parcul Industrial Bistriţa Sud va fi promovat la târguri, cu sprijinul ambasadelor României sau al Consiliului Investitorilor Străini.

Altfel, liberalul Andrei Rusu a precizat că proiectul reprezintă şu unul dintre proiectele pe care USL le propune electoratului. “Trebuie să dăm startul ofertei electorale a Uniunii Social Liberale. (…) Este o iniţiativă liberală, încă din 2008, pe vremea mandatului de viceprimar al colegului Nelu Turc, care a discutat şi cu mine la acea dată, şi cu Dan Molnar, şi cu oameni de afaceri din Bistriţa, care au susţinut necesitatea realizării acestei infrastructuri de afaceri”, a motivat Rusu.

Un parc energetic fotovoltaic ar urma să asigure independenţa energetică a Parcului Industrial

Primăria Bistriţa va depune, în exerciţiul financiar european 2014-2020, un proiect pentru construirea unui parc energetic fotovoltaic, care va asigura integral necesarul de energie electrică pentru funcţionarea utilităţilor din Parcul Industrial, dar şi pentru iluminatul public. Proiectul ar urma să fie cofinanţat în proporţie de 98% din fonduri nerambursabile.

În perioada imediat următoare, autorităţile vor demara procedura de achiziţii publice pentru realizarea studiului de fezabilitate, iar după ce Consiliul Local îşi va da acceptul, va fi elaborată şi documentaţia tehnică.

„Din producerea şi vinderea de energie electrică din parcul fotovoltaic, administraţia locală, Primăria Bistriţa şi implicit cetăţenii oraşului vor profita foarte mult. Investiţia va fi amortizată în doi ani”, a menţionat viceprimarul Rusu.