Eram prea tânăr ca să înţeleg în anii 90 cât de nociv ar putea fi Iliescu pentru societatea românească. In 96 însă, când am luptat pentru Emil Constantinescu ştiam deja că am pierdut şase ani de istorie post-decembristă cu Ion Iliescu.
Actualitate
Nici cu Emil Constantinescu nu ne putem lăuda, dar măcar au fost patru ani în care am putut învăţa normalitatea în dauna nocivităţii. Istoria aceasta a noastră ni l-a adus apoi pe Ion Iliescu înapoi, şi am mai dat patru ani în care ţara mea, şi odată cu ea şi eu, am fi putut propăşi.
În 2004 am fost alături de Traian Băsescu, şi îmi aduc aminte cât de frumoasă a fost noaptea în care am aflat cu toţii că l-am învins pe Adrian Năstase. Trăiam deja de prea mult timp cu impresia că am pierdut 14 ani de istorie pe care i-am irosit cu toţii.
Astăzi, în 2012, la opt ani de când Traian Băsescu ne conduce, am acelaşi sentiment. Nici măcar prietenii mei apropiaţi, susţinători ai preşedintelui de astăzi, nu mi-ar putea demonstra că n-am mai pierdut încă opt ani din istoria noastră. Adunaţi, cu toţii, dau 22 în total, în care ţara noastră putea fi departe, măcar cât Cehia, ca să nu mai vorbesc de alte ţări.
Îmi aduc aminte cu durere când, în 2003 se anunţa lansarea construcţiei autostrăzii Transilvania. Un prieten bun, cu mintea normală, îmi spunea atunci cu năduf că până în 2012 când se va termina autostrada, el va fi deja bătrân. Astăzi, în 2012, îl informez, se ştie el care e, că n-avem nici autostradă, că el e bătrân, şi că n-am învăţat nici azi să nu mai pierdem anii, anii istoriei noastre, şi până la urmă anii vieţilor noastre.
Din toate aceste motive, eu astăzi n-aş mai da încă doi ani din viaţa mea. Opt ani au fost suficienţi pentru preşedinte să ne arate tuturor unde ne poate duce. Nu susţin aici, o fac în altă parte, contra-candidaţii preşedintelui. Dar mi-e evident că Traian Băsescu nu mai are nimic bun pentru mine şi ţara mea, că dacă ar fi avut, a avut opt ani la dispoziţie să demonstreze.
Istoria noastră pare una răbdătoare. Ar părea că nu ne ceartă, pentru că până la urmă ne consumăm anii vieţilor noastre. Acest destin nesuferit în care ne învârtim cu toţii, şi în care constatăm ciclic că am mai pierdut ani mulţi din vieţile noastre pare că nu vrea să ne părăsească. Eu totuşi am să încerc să ies din el, pentru că nu-mi permit să nu cred în ceva mai bun.