Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj
ANTOLOGIE SSBN: Testament
Flore Pop
Image
Actualitate
Să mai înveţi de-acum limbile Europei ţi-a rămas ca moştenire.
E un fel de înviere în sens şi sunet a celor ce le-au clădit. Tu spune-le mereu
ce simţi în limba fiecăruia dintre ei, giganţi ai acţiunii şi frumuseţii
ce au făcut posibilă venirea ta în această lume de semne.
Ţara ta natală se ridică spre culmea pe care ai visat-o. Satul care ţi-a
Arătat primele lumini e cercetat de semne cereşti, de sărbători şi vechile datini.
Te cheamă acolo de zor, cu doruri distincte, turla bisericii veghind peste
Mormintele mamei şi ”méméi”, casa părintească încă vie şi un bătrân încă tânăr,
Cu barba nerasă pe timpul săptămânii, dar mrimitor şi vesel ca întotdeauna.
Asta e raţiunea ta de a fi.
Te vor urma vlăstarele tale, în plină maturitate; atunci vei înflori.