Cuiul lui Pepelea
Image
htheherthrt.jpg

La ordinea zilei: Or fi şi miniştri HOŢI, nimic de zis, dar ALI-BABA este SISTEMUL TÂLHĂRIEI, naţional şi global, aşa că nu mai prosti natul bade DNA!, ci mai degrabă hai să te vedem, dacă te ţine brăcinarul, nu să-l ARESTEZI, ci batăr să-l ... AMENDEZI!

Epigrame şi catrene

- „văruite” în … zeghe -

Hoţia

La noi în ţară s-a ajuns

Să crezi că toată lumea-i hoaţă:

Sunt hoţi mai mici, furând pe-ascuns,

Şi hoţi mai mari, furând pe faţă.

Nicolae Ivan

Conştiinţă profesională

Hoţi şi… hoţi(!) văzut-am cazuri.

(Impresionează gestul!)

Iau orice şi nu fac nazuri:

Când e cazul dau şi restul!

Ion Meca

Dilemă latină

Nu pricepi, să tragi cu tunul,

Ăst guvern de mafioţi:

Toţi sunt hoţi doar pentru unul

Sau e unul pentru hoţi?

Gheorghe Suciu

Poliţistul şi şpaga

Eu sunt un poliţist vestit

Şi până m-am chivernisit,

Am fost mai şmecher decât toţi

Şi mare tartor ... peste hoţi!

Mariana Dobrin

Onor justiţia

Justiţia, aşa cum a promis,

Îşi face datoria de onoare:

Toţi marii hoţi dispar, căci i-a închis,

Cu foarte mare grijă ... în dosare.

Gheorghe Dănăilă

Drumul reformei

Străvechiul drum al dinastiei Tung,

Numit cel al "Mătăsii" (cum se ştie)

Nu-i (cum se vede) drumul cel mai lung,

Ci drumul nostru, spre ... democraţie!

Mihai Schweitzer

Un aspect al democraţiei

De-o vreme-ncoace-n România

Democraţia e stăpână

Şi merg minciuna şi hoţia

Pe drumul mare, mână-n mână.

Elis Râpeanu

Tranziţie spre nicăieri

Drumul spre capitalism

Ne prezintă o surpriză

C-am trecut din comunism

Într-o foarte mare ... criză!

Mihai Enachi

Tipurile de hoţi şi ticăloşi

Fost-aţi cumva curioşi

Să vedeţi cam câte tipuri

Sunt de hoţi şi ticăloşi,

Câte-s ale lor tertipuri?

Mi-a spus tata peste umăr:

Fără număr! Fără număr!...

hexagramă de George Budoi

Epitaf

Pe lespedea unei "fetiţe"

Se odihneşte-aici o fată,

Care, pentru prima dată,

Stă pe spate relaxată

Fără să mai ceară plată!

Minodora Tătulescu

Caricatura

Celebri şi în anecdote

Do-decalog de GLUMIŢE, ţesute în patru IŢE de … umor

1. Un studiu cuprinzător realizat de poliţie arată că nici o femeie nu şi-a împuşcat soţul în timp ce acesta spăla vasele. - Earl Wilson (1907-1987)

2. Era atât de frig … încât am văzut un politician cu mâinile ân buzunarele lui! - Ioan Gyuri Pascu

3. Îţi dai seama că ai îmbătrânit când lumânările de pe tort costă cu mult mai mult decât tortul. - Paul Newman

4. Bărbatul a fost creat înaintea femeii ca să apuce să spună şi el câteva cuvinte fără să-l întrerupă nimeni. - Jules Renard

5. Din punct de vedere al aerodinamicii, bondarul nu ar trebui să poată să zboare. Dar bondarul nu ştie asta şi zboară în continuare. - Mary Kay Ash

6. Femeia este capodopera lui Dumnezeu; mai ales când îl are pe dracul în ea. - Alphonse Allais

7. Lenea este mama tuturor viciilor, dar - fiind o mamă - trebuie respectată. - Robert Frost

8. Ca să înţelegi că eşti prost trebuie totuşi să-ţi meargă mintea. - Georges Brassens

9. Căsătoria nu este un proces de prelungire a iubirii, ci de mumificare a cadavrului. - Wodehouse

10. Cel mai uşor lucru din lume e să te laşi de fumat! Eu, de exemplu, m-am lăsat de vreo 14 mii şi câteva sute de ori! - Mark Twain

11. Bărbaţii au descoperit focul, dar femeile au descoperit cum să se joace cu el. - Sarah Jessica Parker

12. Cel care zâmbeşte atunci când lucrurile iau o întorsătură proastă s-a gândit deja pe cine să dea vina. - Robert Bloch

13. O căsătorie bună este aceea dintre o nevastă oarbă şi un soţ surd. - Michel de Montaigne

14. Dacă o păsărică ţi-a şoptit ceva ... atunci înseamnă că ai înnebunit pentru că păsărelele nu vorbesc!

15. Munca nu a omorât niciodată pe nimeni, dar de ce să rişti?

16. Alcoolul omoară încet-încet, spun doctorii. Nu contează, nu mă grăbesc.

17. Există două cuvinte care îţi deschid multe uşi: trage şi împinge.

18. Ştiu că sunt prost, dar când mă uit în jurul meu prind curaj.

19. Lumea se mişcă atât de repede astăzi încât, cel care spune că un lucru nu poate fi făcut este, în general, întrerupt de cineva care face acel lucru. - Harry Emerson Fosdick

20. Un mileniu s-a scris cu pene de gâscă. Gâştele au merite mari în promovarea culturii. - Valeriu Butulescu

Bancurile ediţiei

- la „jupuit” … juzii -

- Doamnă, zice judecătorul, chiar nu bănuiaţi nimic atunci când inculpatul v-a condus în acel parc întunecat?

- Ei, bănuiam eu ceva, dar nu-mi trecea prin cap că o să-mi ia geanta şi o să fugă.

- De ce ai pătruns de 3 ori prin efracţie în acelaşi magazin?

- Păi, dom’ judecător, n-am furat decât o rochie pentru nevastă-mea, dar m-a trimis de două ori ca să i-o schimb.

- Inculpat, pe acest certificat scrie că eşti surdo-mut. E adevărat?

- Da, dom’ judecător, pentru că pot să vorbesc doar în prezenţa avocatului meu.

- Acuzat, aveţi un alibi? întreabă judecătorul.

- Ca să dau un răspuns la această întrebare, am nevoie de timp ca să mă gândesc.

- Patru ani vă sunt suficienţi?

Judecătorul întreabă martorul la proces:

- La ce distanţă vă aflaţi de locul accidentului?

- La 5 metri şi 32 de centimetri.

Cum de ştiţi aşa de exact?

- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi întrebat la proces de vreun tâmpit şi am măsurat.

Maria îl dă pe Ion în judecată, pentru că i-a spus „Scroafă”. Câştigă procesul, şi arunci Ion întreabă:

- Dom’ judecător, asta înseamnă că nu mai pot să-i spun Mariei „scroafă”?

- Aşa este, nu mai poţi să-i spui.

- Dar, de exemplu, pot să-i spun unei scroafe, „Maria”, fără să pot fi dat în judecată?

- Sigur că da, spune judecătorul.

Ion se uită fix la Maria şi zice:

- Bună, Maria!

- Bulă, la tribunal, în banca acuzaţilor:

- De ce aţi aruncat-o pe soacra dumneavoastră de la etajul 10?

- N-am aruncat-o! Am împuns-o din greşeală.

Judecătorul se uită sceptic la Bulă şi zice cu reproş:

- Nu v-aţi gândit deloc ce periculos putea fi pentru trecători?

- Inculpat, cum ţi-ai ucis victima?

- I-am spus nişte bancuri tari şi el a murit de râs, domnule judecător.

- Asta nu poate fi adevărat, se supără judecătorul.

Din bancuri nu moare nimeni. Uite cum facem: ne spui şi nouă bancuri şi dacă murim, ai scăpat!

Se apucă inculpatul să spună câteva bancuri tari şi toată lumea moare de râs, mai puţin un aprod. După două săptămâni moare şi aprodul: ajunseseră poantele la el.