Toamna mea întârzie să vină,

nici un ştiu de o să mai aştept

sau dac-o să mergem împreună,

decoraţi cu fulgi prea mari pe piept !

Toamna mea a rătăcit în vii,

lăcrimând sub streaşină de brumă –

îşi adună frunza-n colivii,

în lumina serilor de humă.

Toamna a trecut pe lângă mine –

nici nu ştiu dac-o s-ajungă undeva

sau, dacă, fiind coborâtă de pe cruce,

înc-o dată ea va învia !