Conducere tânără la primăria comunei Ciceu Giurgeşti

Fost secund al regretatului Constantin Rusu (PSD), social-democratul Vasile Iuga a ajuns primar pe scaunul rămas liber, pentru ca în 5 iunie a.c. să fie reconfirmat în funcţie. Şedinţa de constituire a Consilliului Local a avut loc joi, iar momentul a fost surprins de deputatul Daniel Suciu, pe pagina de socializare: “Felicitări celei mai tinere echipe din judeţ aflate la conducerea unei comune: Vasile Iuga şi Dinu Pintea, primarul şi viceprimarul comunei Ciceu Giurgeşti! Mult succes în acest mandat şi felicitări pentru reuşită!”