Actualitate
“Zi importantă pentru comunitatea noastră. Am reușit să finalizăm de asfaltat o stradă de aproape 1 kilometru în Lechința și, de asemenea, am predat celor de ISU, noua Subunitate de Pompieri și Centru SMURD care, în aproximativ o lună, va fi funcțională. Ambele investiții au fost realizate din bugetul local al comunei Lechința cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud”, anunţă primarul Romeo Florian.
Imobilul, în regim P+1, este amplasat în curtea interioară a Primăriei Lechinţa, valoarea investiţiei fiind de aproximativ un milion lei. Acesta cuprinde mai multe săli de garaj, spaţiu administrativ, dispecerat etc.
„ Este o investiție importantă nu doar pentru Lechința, dar și pentru întreaga zonă de câmpie a județului nostru”, preciza primarul Romeo Florian, la debutul lucrărilor