Dosar penal de distrugere, în cazul demolării Vilei 13 din Sângeorz Băi. Primarul Traian Ogâgău: Este în proprietatea noastră. Am avut hotărâre de consiliu local!

Primarul oraşul Sângeorz-Băi, Taian Ogâgău, a anunţat marţi, într-o postare pe reţeaua de socializare, că a început operaţiunea de demolare a Vilei 13, cetăţenii fiind invitaţi să-şi ia cărămidă, drept amintire sau pentru a construi ceva simbolic. În mesajul său, primarul a comemorat sacrificial înaintaşilor care au construit acestă clădire simbol a staţiunii.

         La faţa locului, lucrurile nu au stat chiar atât de simplu. Un tânăr de 29 ani, din localitate, a sunat la numărul de urgenţă 112 solicitând intervenţia poliţiştilor din Sângeorz-Băi.

         “Poliţiştii au fost sesizaţi prin apel la 112 că a fost pus în aplicare un ordin de demolare a unei clădiri, ordin emis de către Primăria Sângeorz-Băi. Aceştia au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere”, ne-a declarat Crina Sârb, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

          De cealaltă parte, primarul Traian Ogâgău susţine că atât imobilul demolat, cât şi terenul figurează în extrasul de carte funciară, în domeniul oraşului Sângeorz Băi, astfel că demolarea este una legală. Potrivit acestuia, imobilul nu era nici monument istoric, nici nu era inclus în zona de protecţie a monumentelor istorice. „Avem extras de carte funciară, este în proprietatea oraşului. Am avut hotărâre de consiliu local aprobată, o comisie a fost la faţa locului şi a constatat că este un pericol public, am avut un proiect de demolare. Era un pericol foarte mare, pe acolo treceau copii. În plus, aspectul clădirii era unul foarte urât, mai ales că stă să înceapă sezonul estival. Pot să se facă cercetări”, ne-a declarat edilul oraşului.

         În ceea ce priveşte litigiul de proprietate, acesta menţionează că cei care au dat primăria în judecată ar trebui să facă dovada proprietăţii printr-un extras de carte funciară. „La licitaţia de vânzare a Vilei 13, s-au înscris iniţial şase persoane, dar când au văzut certificatul de carte funciară s-au retras şi a rămas doar unul. Acesta ar trebui să dea în judecată vânzătorul pentru înşelăciune”, a adăugat Traian Ogâgău.

***

De altfel, scandalul pe tema Vilei 13 trenează încă din vara anului trecut. La acea vreme, deputatul Daniel Suciu a atras atenţia că acest imobil nu poate fi demolat de către Primărie pentru că nu este în proprietatea autorităţii locale.  

“Realitățile sunt următoarele: terenul este domeniul public al orașului, clădirea a fost în patrimoniul Hebe. Aceasta din urmă a scos la licitație clădirea și anexele, anul trecut fiind cumpărate de către doi asociați. Este evident pentru toată lumea că această clădire este într-o stare jalnică și ar trebui demolată. Doar că niciun primar din țara aceasta și niciun Consiliu Local nu pot decide să demoleze o clădire pe care NU o ai în proprietate. Vila 13 NU este proprietatea Primăriei, astfel încât Consiliul Local să dispună demolarea ei. Pentru că nu există temei legal și răspunderea este penală și administrativă. Cu atât mai mult cu cât este un proces pe rol între Primărie și Hebe pe acest subiect”, remarca la acea vreme parlamentarul bistriţean. Acesta îi sugera primarului să dispună şi demolarea vechii Policlinici, care ar fi în “ proprietatea domniei sale” şi “arată la fel de jalnic și este cel puțin la fel de mare pericolul pentru cetățenii din zonă”. Între timp, aceasta a fost şi vândută, şi demolată.