Câmpie transilvană

Cu cerul în liniştea gândului

Din adâncul izvoarelor tale

Îmi ţes firul cald al cuvântului.

Mereu îndrăgostită

De fiecare uliţă, de fiecare poartă

De acest pământ

Unde macii ard mai viu ca oriunde.

Chiar dacă eşti plecat

Şi-ai dat uitării

Cărările ce-şi culcă chipu-n grâne

Din margine de timp te mai recheamă

Un tresărit de frunză,

Un abur cald de pâine.

Câmpie transilvană

Cu tâmplele spuzite de floare şi de rod

Eşti calea mea de pace şi lumină.