Actualitate
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a primit titlul de Cetăţean de onoare al Raionului Glodeni din Republica Moldova. Distincţia i-a fost conferită în cadru festiv, la inaugurarea stadionului din oraşul Glodeni, care a fost reparat cu sprijinul financiar al administraţiei judeţene din Bistriţa-Năsăud.
„Am fost onorat să anunț acordarea Titlului de Cetățean de Onoare al Raionului Glodeni președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan. Distincția supremă a raionului i-a fost oferită prin decizia Consiliului Raional Glodeni în semn de recunoștință pentru contribuția semnificativă adusă la consolidarea relațiilor economice, socio-culturale, interumane dintre raionul Glodeni și județul Bistrița-,Năsăud; efortul considerabil depus în interesul cetățenilor raionului Glodeni, inclusiv pe plan internațional; promovarea valorilor comune în conformitate cu principiile demnității, respectului reciproc și al fraternității”, scrie deputatul Ion Leucă, pe pagina de facebook.
De altfel, preşedintele Emil Radu Moldovan a fost însoţit de echipa de fotbal FC Unu Gloria Bistriţa, care a învins echipa locală - FC Grănicerul Glodeni (Liga 2, Republica Moldova) – scor 1-4, golurile noastre fiind marcate de Ovidiu Stoianof și Mihai Cazan (câte două goluri).
În ceea ce priveşte colaborarea dintre cei doi parteneri, din momentul semnării Acordului de Parteneriat și Fraternitate la 25 noiembrie 2017, au fost realizate mai multe proiecte de investiţii.
„În calitate de deputat al Parlamentului Republicii Moldova, în calitate de fost președinte al raionului Glodeni, în numele concetățenilor mei, al meu personal reiterez recunoștința față de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud pentru deciziile de susținere a raionului Glodeni, dar și față de toți cetățenii județului Bistrița-Năsăud pentru ajutorul frățesc pe care ni-l acordă! Împreună suntem valoare!”, a transmis deputatul Ion Leucă.