BN: 889 persoane confirmate, în plus cu trei cazuri faţă de duminică!
Image
ha.jpg

 

 La nivelul județului Bistrița-Năsăud, astăzi, sunt 889 cazuri confirmate de CoVid-19, cu 3 în plus faţă de duminică. Sunt 3.11 îmbolnăviri la mia de locuitori, Bistriţa-Năsăud fiind pe locul 9 la nivel naţional. 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, nicio persoană nu a fost reconfirmată pozitiv. Practic, duminica nu se fac teste în spital! 

Din păcate, sunt înregistrate deja 69 decese asociate pandemiei cu noul coronavirus. De partea cealaltă, sunt şi  664 persoane vindecate. 

În Bistriţa-Năsăud, sunt 59 persoane izolate şi 488 persoane în carantină.
***
• Până în prezent, 50 cadre medicale (15 medici, 35 asistenți) și 18 persoane parte din personalul auxiliar (infirmiere, brancardieri) și un angajat din cadrul personalului suport au fost confirmate cu Coronavirus. Dintre acestea, 47 au fost vindecate.
• Printre pacienții confirmați cu Coronavirus se află și o persoană angajată a Serviciului de Ambulanță Județean.
• Patru persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bistrița - Năsăud. Două sunt declarate vindecate.
• 71 persoane confirmate cu Coronavirus sunt angajați ai unor agenți economici din județ. Dintre acestea, 22 au fost declarate vindecate.
• Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt pacienți ai unui centru de dializă din județ. Două au fost declarate vindecate.
• Opt persoane bolnave de CoVid-19 fac parte din personalul unor primării din județ. Cinci dintre acestea au fost declarate vindecate.
• O persoană bolnavă de CoVid-19 este angajat al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud.
• 12 persoane sunt polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție. Patru dintre acestea au fost declarate vindecate.
• Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean. Una a fost declarată vindecată.