În urma incendiului din noaptea de sâmbătă, 6 martie, din localitatea Rodna, un bloc de locuințe a fost puternic afectat, mai mulți locatari de la etajele superioare fiind în situația de a nu se mai putea întoarce în casele lor din cauza distrugerilor.
Actualitate
Prefectul Stelian Dolha a evaluat astăzi, 8 martie, situația de la fața locului împreună cu subprefecții Atilla Decsei si Lorand Toth și a discutat cu membrii Comitetului Local pentru Situații de Urgență Rodna măsurile în sprijinul persoanelor cu locuințele puternic afectate.
Este vorba de 13 garsoniere pentru care CLSU Rodna a hotărât alocarea sumelor necesare reconstruirii acoperișului.
De asemenea, va fi deschis și un cont bancar pentru colectarea de donații ce vor contribui la refacerea spațiilor de locuit afectate.