Deputatul Daniel Suciu către ministrul Fondurilor Europene: De ce ați exclus finanțarea Consiliilor Județene din Planul Național de Redresare și Reziliență?
Image
su.jpg

Deputatul Daniel Suciu a formulat o întrebare pentru ministrul Cristian Ghinea, cu privire la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. "Ceea ce era previzil s-a întâmplat, adică vestitul PNRR a fost bălmăjit de actualul Guvern iar Comisia Europeană evident că ne-a trimis la plimbare. I-am adresat o întrebare simplă ministrului Ghinea, să ne spună de ce consiliile județene au fost excluse de la banii europeni puși la dispoziția noastră până în 2026?", a declarat deputatul Suciu.

ÎNTREBARE

Către: Domnul Ghinea Cristian Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene

De la: Domnul Suciu Vasile Daniel Deputat PSD în circumscripția electorală nr. 6 Bistrița-Năsăud

Subiect: Excluderea Consiliilor Județene din Planul Național de Redresare și Reziliență

Stimate domnule ministru,

Din ultima formă a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) înțelegem faptul că în viziunea dumneavoastra si a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Consiliile Județene nu există și nu au nevoie de fonduri europene.

Spun asta pentru că la actualizarea acestuia, ați decis să nu cuprindeți finanțări pentru Consiliile Județene, deși spitalele sunt în subordinea lor, învățământul special, infrastructura de drumuri județene, instituțiile de cultură și patrimoniul aferent, de asemenea.

În acest sens, abordarea dumneavoastră în ceea ce privește eligibilitatea Consiliilor Județene este profund greșită, iar PNRR trebuie să cuprindă și eligibilitatea acestora.

Având în vedere cele expuse în paragrafele de mai sus, vă rog să îmi răspundeți la următoarea întrebare: De ce ați exclus finanțarea Consiliilor Județene din Planul Național de Redresare și Reziliență?

Vă rog să îmi comunicați răspunsul conform Regulamentului Camerei Deputaților.

Cu aleasă considerație, Suciu Vasile Daniel

Deputat Bistrița-Năsăud