Actualitate
Președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, alături de primarii de pe Valea Bârgăului s-au întâlnit cu repreyentanții CNAIR și ai firmei care elaborează studiul de fezabilitate pentru lotul 2 din drumul de mare viteză Baia Mare-Suceava.
"Am început demersurile, pentru realizarea Lotului 2 Bistrița- Vatra Dornei (83 km), din cadrul drumului de mare viteză Baia Mare- Suceava, împreună cu specialiștii de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, proiectanții și primarii comunelor din județul nostru, pe teritoriul cărora va trece acest tronson. Astfel, în zilele următoare se merge în teren, pentru identificarea la fața locului a traseului optim, în vederea realizării studiului de fezabilitate, respectiv în comunele: Livezile, Josenii Bârgăului, Prundu Bârgăului și Tiha Bârgăului.
Acest drum beneficiază de finanțare europeană nerambursabilă, în cadrul Master Planului General de Transport al României, suma de 18.793.700 lei (3.817.685 euro), fiind alocată în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014- 2020. Continuăm să ne ținem de treabă și să transformăm astfel de proiecte absolut necesare și deosebit de importante, în realitate!", a transmis președintele Radu Moldovan.