Continuăm lucrările pentru modernizarea drumului județean care leagă Satu Nou de Cușma (DJ172G). O investiție realizată prin fonduri europene, care odată finalizată va avea o garanție de 6 ani jumătate și care va lega prin drumuri bune, zona turistică ce duce spre Dealul Negru, de restul județului. Continuăm să ne ținem de cuvânt și de muncă!, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
Actualitate
Este vorba despre un tronson de 6,7 kilometri, între Cuşma şi Satu Nou. Sursa de finanţare este Programul Operațional Regional 2014-2020, valoarea contractului este de 16.713.978 lei, aproximativ 3, 5 milioane euro. Durata contractului este de 28 luni, din care 2 luni proiectarea, 2 luni etapa administrativă și 24 luni execuția lucrărilor. Perioada de garanție este de 78 de luni, mai exact 6 ani și jumătate.
În urma procedurii de achiziţie publică, contractul a fost adjudecat de asocierea SC TRANSILVANIA GRAND CONSTRUCT SRL (lider de asociere- lucrările de execuție) și SC SOMEȘ TOP GRUP SRL (asociat- servicii de proiectare și asistență tehnică).
Lucrările vor viza un sistem rutier pe partea carosabilă și benzi de încadrare, sistem rutier pe drumurile laterale și stații de autobuz, amenajarea a 29 de drumuri laterale (aproximativ 4 m lățime și 25 m lungime), sistem rutier pe acostamente (10 cm strat de balast și 20 cm strat de piatră spartă), rigole ranforsate, rigole de acostament, șanțuri naturale, refacerea și decolmatarea podețelor existente, lucrări de consolidare (ziduri de sprijin și fundații), semnalizare rutieră, indicatoare rutiere.