Preşedintele Radu Moldovan: Fără cercetare, nu există dezvoltare. Fără respectarea naturii, nu există viitor!

Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a participat sâmbătă, alături de ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Adrian Chesnoiu şi ministrul Finanţelor – Adrian Câciu, la o întâlnire găzduită de Centrul de Cercetare şi Inovare al Silvania, din Lunca Ilvei. Au fost invitaţi reprezentanţi ai Forumul Montan din România, ai FRM - Filiala Bistriţa-Năsăud, administraţii publice locale din zona montană şi oamenii de afaceri cu investiţii în zona montană, în agricultură, turism, prelucrarea lemnului etc., şefi de instituţii deconcentrate, parlamentari.

"Fără cercetare, nu există dezvoltare. Fără respectarea naturii, nu există viitor.

Într-un loc al respectului pentru resurse, ghidându-se după ideea că trebuie să te gândești și la ziua de mâine în gestionarea resurselor, la Centrul de Cercetare, Inovare, Proiectare și Formare Profesională „Silvania” din Lunca Ilvei s-au ridicat o serie de situații și propuneri, care au ajuns la cel mai înalt nivel, la Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Ionuț Chesnoiu și Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.

Amândoi miniștrii, fiind implicați în tot ceea ce înseamnă Legea Muntelui și conștienți de importanța acestuia, muntele fiind un teritoriu de interes național special, strategic, economic, social și de mediu, au oferit răspunsuri și soluții cu aplicabilitate.

Cu astfel de oameni implicați, România are viitor!

Mulțumesc tuturor celor implicați în cele 3 zile în care mniștrii au fost aici, aproape de noi, să ne asculte nevoile și părerile. Eu voi continua să le transmit cerințele dumneavoastră, fie că sunteți simplu cetățean al județului, antreprenor, fermier, primar.

Doar colaborând și fiind uniți în bine, putem să continuăm să dezvoltăm cel mai frumos loc, județul Bistrița-Năsăud", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, la finele vizitei de lucru a oficialilor guvernamentali.