Consiliul Judeţean aniversează 30 de ani de la constituire! Ce evenimente vor avea loc în perioada următoare!
Image
cj.jpg

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud va aproba, în şedinţa ordinară de joi, organizarea manifestărilor privind aniversarea a 30 de ani de la constituirea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud care se vor desfăşura în anul 2022, din bugetul judeţului fiind prevăzută suma de 120.000 lei.

„Pentru aniversarea a 30 de ani de funcționare în regimul democratic actual, este relevantă organizarea unor activităţi constând din participarea cetăţenilor judeţului, elevi şi cadre didactice la ziua porţilor deschise stabilită pentru data de 11 aprilie 2022, ședință festivă la Centrul Cultural Dacia, spectacole de muzică populară, activități cultural-artistice de promovare a tradițiilor județului și a zonelor turistice ale acestuia, prezentarea unui film despre evoluția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, colocvii, precum și conferințe pe diferite domenii”, se precizează în documentaţia aferentă proiectului.  

Cu ocazia acestui eveniment aniversar, se vor oferi plachete pentru personalităţile participante, va fi organizat un dineu festiv, va fi confecționat un banner care să fie amplasat pe fațada imobilului în care funcționează consiliul județean, dar se vor derula şi alte acțiuni de prezentare și promovare a realizărilor.